Patriarhul Miron Cristea
Patriarhul Nicodim Munteanu
Patriarhul Justinian Marina
Patriarhul Iustin Moisescu

Patriarhul Teoctist Arăpaşu

Al VI-lea Patriarh

 
Patriarhii României
Învăţătură
Calendar Creştin Ortodox
Sfinţi Români
Sfânta Scriptură sau BIBLIA
Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă
 
 

Detalii site:
Iniţiator: Bogdan Aligică

Realizat şi  administrat de: Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Pentru păreri şi sugestii
Untitled Document

Învăţătura - Cuprins

Untitled Document

DESPRE PACAT

77. Ce este pacatul?
Pacatul este calcarea cu deplina stiinta si cu voie libera, prin gand, cuvant sau fapta, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru ca voia lui Dumnezeu se arata in legile Sale, de aceea pacatul se mai numeste si faradelege.

78. Care este originea pacatului?
Dupa invatatura Bisericii noastre, pacatul si-a luat inceputul odata cu caderea stramosilor, in rai. Caci citim in Sfanta Scriptura: "precum printr-un om (Adam) a intrat pacatul in lume si prin pacat, moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el" (Rom. 5, 12). Pacatul nu tine insa de firea omului, ci el s-a ivit prin intrebuintarea rea a voii libere cu care a inzestrat Dumnezeu pe om. Deci originea pacatului nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu nu este urzitorul pacatului si nici nu-l voieste, dar il ingaduie, fiindca nu voieste sa stirbeasca libertatea de vointa a omului. Sfantul Antonie cel Mare spune: "Raul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de buna voie s-au facut dracii rai, ca si cei mai multi dintre oameni... Nu cele ce se fac sunt pacate, ci cele rele, dupa alegerea cu voie... Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste cand din sloboda alegere lucreaza cele rele in loc de cele bune, impotriva lui Dumnezeu"632 (Filocalia, vol. 1, p. 14 si 20).

79. Care sunt semnele dupa care se poate cunoaste pacatul?
Semnele dupa care se cunoaste pacatul sunt:
1) Intrebuintarea deplina a mintii. Unde nu exista judecata deplina a mintii, nu exista nici pacat. Faptele copiilor mici, ale nebunilor si ale tuturor celor lipsiti de judecata mintii pot fi impotriva legilor, dar nu sunt socotite pacate.
2) Libertatea voii. Faptele rezultate de la om impotriva voii sale, de asemenea pot fi impotriva legii, dar nu sunt socotite pacate.
3) Cunoasterea legii impotriva careia este indreptata fapta, sau cel putin sa fi fost cu putinta cunoasterea acestei legi.

80. Cum se naste pacatul?
Chipul in care se naste pacatul il arata Sfantul Apostol Iacov:
"Nimeni sa nu zica atunci cand este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit... Ci fiecare este ispitit cand este tras si amagit de insasi pofta sa. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte" (Iacov 1, 13, 15).
Din cuvintele acestea se intelege foarte limpede ca radacina pacatului sta in pofta.
Pofta lasata sa se intareasca in sufletul omului, fara a fi alungata, il atrage, adica il ispiteste pe om. Din pofta intarita se naste pacatul, care la randul lui aduce moartea. Fericitul Diadoh al Foticeii spune: «Raul nu este in fire, nici nu este cineva rau prin fire. Caci Dumnezeu nu a facut ceva rau. Cand insa cineva, din pofta inimii, aduce la o forma ceea ce nu are fiinta, atunci aceea incepe sa fie ceea ce vrea cel ce face aceasta»633 (Filocalia, vol. 1, p. 340).
Deci, pacatul se savarseste prin voia libera a omului, dar nasterea lui depinde de unele pricini, dintre care cele mai insemnate sunt ispita si ocazia la pacat.

81. Ce este ispita?
Ispita este indemnul la pacat. Ea trezeste pofta spre a dobandi ceva prin calcarea legii morale.
Aceasta pornire vine sau dinauntrul cuiva, adica din firea lui slabita de pacatul stramosesc, sau din afara.
Ispita dinauntru este prilejuita de:
1) Pofta trupului (mancare, bautura, desfranare);
2) Pofta ochilor (bogatie); si
3) Pofta inimii (trufia vietii, mandrie), dupa cum citim in Sfanta Scriptura: "Pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume" (I Ioan 2, 16).
Ispita din afara vine de la diavol si de la lume.
Ca ispitele vin de la diavol, ne arata insasi Sfanta Scriptura. Astfel, Mantuitorul zice: "Simone, Simone, iata Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau" (Luca 22, 31). Iar Sfantul Apostol Petru spune lui Anania, care ascunsese o parte din pretul unui ogor vandut: "Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca sa minti tu Duhului Sfant?" (Fapte 5, 3).
Chipul in care ispiteste diavolul este mai ales atatarea gandului omului cu felurite inchipuiri, care in locul binelui adevarat infatiseaza un bine inselator si pierzator de suflet.
Ispitele de la lume inseamna indemnul la pacat venit din partea oamenilor rai, care atata in altii felurite pofte si porniri pacatoase, fie prin cuvinte, fie prin fapte.

82. Poate crestinul sa biruiasca ispitele?
Da. Crestinul, ajutat de harul dumnezeiesc, poate birui chiar si ispitele cele mai puternice, mai ales ca Dumnezeu nu-l lasa sa fie ispitit peste puterile lui. "Credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui sa fiti ispititi mai mult decat puteti; ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda" (I Cor. 10, 13).
Pe pamant, crestinul nu este ferit de ispite. Dar ispitele in sine nu sunt inca pacate si, daca le infrunta cu barbatie, ele pot fi de folos credinciosului, intarindu-l in virtute. "Fericit este barbatul care rabda ispita, caci, lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (Iacov 1, 12). Daca insa credinciosul nu se impotriveste ispitelor sau isi atata poftele sale, atunci ispitele il duc la pacat.
Cum ca ispitele pot fi biruite, gasim pilde in Sfanta Scriptura. Astfel, in Vechiul Testament, dreptul Iov iese biruitor din lupta impotriva ispitelor cu care se apropiase diavolul de el. In Noul Testament, Mantuitorul a fost ispitit de diavolul, dupa ce postise 40 de zile si 40 de nopti. Diavolul, adica, socotind ca o slabire a trupului va aduce dupa sine si o slabire a sufletului, s-a apropiat de Mantuitorul cu felurite ispite, pe care insa Mantuitorul le-a biruit (Matei 4, 1-11).

83. Care sunt mijloacele prin care se pot birui ispitele?
Mijloacele cele mai potrivite, cu ajutorul carora se poate duce lupta biruitoare impotriva ispitelor, sunt:
1) Rugaciunea. "Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita" (Luca 22, 40);
2) Lupta cu curaj. "Stati impotriva diavolului si va fugi de la voi" (Iacov 4, 7);
3) Privegherea asupra poftelor. "Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita" (I Petru 5, 8).
Cuviosul Parinte Marcu Ascetul spune: «Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci in ele»634 (Filocalia, vol. 1, p. 249).

84. Ce este ocazia la pacat?
Prin ocazie la pacat intelegem imprejurarile din afara care pot da omului prilej de pacatuire, chiar fara ispita. Acela care nu se fereste de ocazia la pacat si nu infrunta ispitele dovedeste o invoire tacita cu aceste inceputuri ale pacatului. El sufera adica pornirea spre pacat, atata poftele dinauntru si staruie in placerea acestei atatari. Aceasta placere pacatoasa, impreuna cu dorinta si hotararea de a pacatui, alcatuiesc pacatul dinauntru, care se arata in afara prin cuvant si fapta.

85. Ce este viciul?
Viciul este voia statornica de a calca legea morala. Prin multa pacatuire se naste vointa statornica de a calca legea morala. Pacatul, adica, patrunde atat de adanc in suflet, incat cel ce se gaseste in starea aceasta, simte multumire in a starui in faradelegi. Cel vicios savarseste pacat dupa pacat si ajunge sa se impietreasca in fapte rele, incat cu greu se mai poate desface din robia pacatului.
Ceea ce este virtutea pentru faptele bune, este viciul pentru faptele rele.

86. Cum poate fi inlaturat viciul?
Viciul poate fi inlaturat prin hotararea tare a voii, ajutata de harul sfintitor, de a nu mai pacatui. Apoi, trebuie inlaturate pricinile care au lucrat la inradacinarea pacatului, ca: ispitele, educatia gresita, lipsa de supraveghere, precum spune Sfantul Apostol Pavel: "Drept aceea omorati madularele voastre cele pamantesti..., dezbracandu-va de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui, si imbracandu-va cu cel nou, care se innoieste spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a zidit... Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii" (Col. 3, 5-14).

87. Ce este obiceiul pacatos?
Obiceiul pacatos este rodul repetarii aceluiasi pacat si se arata in usurinta de a savarsi pacatul acesta la orice prilej, cum face, de pilda, mincinosul.
Obiceiul pacatos este foarte primejdios pentru mantuirea sufletului, fiindca el slabeste puterea voii spre bine si se preface usor in viciu. De aceea, crestinul trebuie sa fie cu bagare de seama la el si sa caute a-l inlatura prin voia sa de a nu mai pacatui.

88. Cum trebuie judecat pacatul?
Pacatul trebuie judecat cu asprime si iata pentru ce:
Prin jertfa de pe Cruce, Mantuitorul a recastigat, pentru cei ce cred in El, harul sfintitor pierdut prin pacatul stramosesc, precum si putinta de a se mantui si a dobandi fericirea vesnica. Prin pacat insa, credinciosul nesocoteste jertfa Mantuitorului, se arata nemultumitor fata de Ziditorul si Binefacatorul sau ceresc si-si primejduieste mantuirea sufletului, pentru dobandirea careia el trebuie sa jertfeasca toate bunurile pamantesti, caci "Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Marcu 8, 37).
Pacatul aduce nenumarate suferinte, care slabesc si otravesc puterile sufletesti, nimiceste viata trupeasca prin felurite patimi si boli si distruge buna intelegere dintre oameni. Prin aceasta sufera si randuiala de obste, cea intemeiata pe randuiala morala voita de Dumnezeu.
Pacatul, deci, trebuie judecat foarte aspru, fiindca el nesocoteste poruncile lui Dumnezeu si-l face pe credincios dusmanul Tatalui sau ceresc. De aceea, pacatul nu ramane fara pedeapsa.

89. Care este pedeapsa pacatului?
Pedeapsa pacatului este blestemul lui Dumnezeu. Dreptatea dumnezeiasca cere ca fiecare fapta, buna sau rea, sa-si aiba plata ei, pentru ca Dumnezeu, dupa cum citim in Sfanta Scriptura: "Va rasplati fiecaruia dupa faptele lui" (Rom. 2, 6).
Faptele sunt judecate mai intai de constiinta morala a credinciosului. Fapta buna aduce multumire, liniste si fericire, pe cand fapta rea aduce tulburare launtrica, neliniste chinuitoare si mustrare neincetata din partea constiintei.
Mustrarile constiintei sunt mai amare decat durerile trupesti si ele arunca uneori pe pacatos in ghearele mortii, cum l-au aruncat pe Cain, ucigatorul de frate, sau pe Iuda, vanzatorul Mantuitorului.
Uneori insa constiinta nu-si rosteste judecata ei, fiind slabita si adormita prin pacat. Alteori se pare ca pacatosul ramane nepedepsit de Dumnezeu. Totusi, dreptatea lui Dumnezeu nu ramane fara urmare. Dumnezeu incearca pe unii spre a-i intari si mai mult in credinta, trimite suferinte altora spre ispasirea pacatelor si se arata rabdator fata de cei nelegiuiti pana in clipa mortii lor.
Adevarata rasplata si pedeapsa urmeaza insa in viata viitoare. "Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale" (Matei 16, 27). "Si se vor aduce inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre... Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii... Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este pregatit diavolului si ingerilor lui... Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica" (Matei 25, 31-46).

90. De cate feluri este pacatul?
Pacatul este de doua feluri:
1) Stramosesc, adica savarsit de stramosii nostri, Adam si Eva, in rai, si care prin nastere se mosteneste de fiecare. El se sterge prin Taina Sfantului Botez;
2) Personal, adica pacatul savarsit de fiecare credincios in parte.

91. Pacatele personale sunt toate deopotriva de grele?
Nu. Mantuitorul spune lui Pilat: "Cel ce M-a predat tie mai mare pacat are" (Ioan 19, 11), iar Sfantul Apostol Ioan spune: "Este pacat de moarte... si este pacat nu de moarte" (I Ioan 5, 16).
Din aceste cuvinte intelegem ca sunt pacate grele sau de moarte si pacate usoare, sau care pot fi iertate.

92. Care pacate se numesc usoare?
Usoare sau cu putinta de iertat se numesc acele pacate prin care credinciosul, dintr-o slabiciune a voii si a cunoasterii sale, se abate in chip usor de la legea morala si de la calea mantuirii. Ele nu au ca urmare pierderea harului dumnezeiesc, ci numai o slabire a lucrarii harului in sufletul credinciosului.
Afara de Mantuitorul si de Sfanta Fecioara Maria, nimeni nu a fost scutit de pacate usoare, nici chiar dreptii: "Cel drept cade de sapte ori si tot se scoala" (Pilde 24,16). Iar Sfantul Apostol Iacov spune: "Toti gresim in multe chipuri; daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa infraneze si tot trupul" (Iacov 3, 2). De asemenea, Sfantul Apostol Ioan spune: "Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi" (I Ioan 1, 8).
Pacatele usoare nu trebuie insa privite cu nebagare de seama, caci ele sunt urate lui Dumnezeu si daca nu se sterg prin pocainta, duc la pacate grele.

93. Ce sunt pacatele grele?
Grele sunt pacatele acelea prin care cineva, cu multa rautate a voii sale, savarseste lucruri oprite in mod lamurit de poruncile dumnezeiesti. Pacat greu savarseste cineva si atunci cand nu implineste de voie poruncile dumnezeiesti, din care pricina raceste in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele.
Pacatele grele se mai numesc si pacate de moarte, fiindca rapesc credinciosului harul dumnezeiesc, care este viata lui, si-i pregatesc moartea, adica chinurile iadului (Iacov 1, 15; 1 Cor. 6, 9-10).

94. Pacatele grele sunt de un singur fel?
Nu. Dupa "Marturisirea Ortodoxa", pacatele grele sunt de trei feluri:
1) Capitale;
2) Impotriva Duhului Sfant;
3) Strigatoare la cer.

95. Care sunt pacatele capitale?
Capitale sunt pacatele acelea care izvorasc nemijlocit din firea omeneasca, slabita prin pacatul stramosesc (Marcu 7, 21). Se numesc astfel, fiindca infatiseaza cele mai de seama cai ale voii pacatoase si sunt radacina celor mai multe pacate.
Ele sunt urmatoarele sapte: 1) Mandria, 2) Iubirea de argint, 3) Desfranarea, 4) Pizma sau invidia, 5) Lacomia, 6) Mania si 7) Lenea.

96. Ce este mandria?
Mandria, care, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, izvoraste din inima omului (Marcu 7, 21-22), este pretuirea de sine peste masura si atitudinea de superioritate sau de dispret fata de ceilalti oameni.
Deoarece prin mandrie au cazut atat ingerii cei rai, cat si cei dintai oameni, mandria este privita ca inceputul pacatului.
Ispita mandriei este foarte intinsa. Nu este credincios care sa nu fie ispitit de acest pacat. Insusi Mantuitorul a fost ispitit spre acest pacat de catre diavol, la inceputul lucrarii Sale in lume (Matei 4, 8-9).

97. Ce urmari aduce pacatul mandriei?
Cel ce se lasa cuprins de pacatul mandriei uita ca tot ce are a primit de la Dumnezeu, nesocoteste poruncile lui Dumnezeu, se lauda numai pe sine, graieste de rau pe altul, este fatarnic, se razvrateste impotriva autoritatilor si randuielilor obstesti. Astfel, din mandrie, intocmai ca dintr-o radacina otravita, se nasc multe pacate. Sfantul Casian Romanul, vorbind despre acest pacat, spune: «Patima mandriei intuneca intreg sufletul si-l prabuseste in cea mai adanca prapastie. Pacatul mandriei, cand pune stapanire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare si inalta, il darama in intregime si il surpa pana in temelii. Marturie despre aceasta este ingerul acela care pentru mandrie a cazut din cer. Caci fiind zidit de Dumnezeu si impodobit cu toate virtutile si cu intelepciunea, n-a voit sa le recunoasca pe acestea venite din darul Stapanului, ci din firea sa»635 (Filocalia, vol. 1, p. 123).
Mantuitorul infiereaza cu toata taria pacatul mandriei, aratandu-i urmarile atat de grele. El spune: "Oricine se inalta pe sine se va smeri" (Luca 14, 11). Iar Sfantul Apostol Iacov zice: "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva" (4, 6).
Crestinul, deci, trebuie sa se fereasca si sa se lepede de pacatul mandriei, imbracandu-se cu virtutea smereniei si intarindu-se sufleteste prin post si rugaciune. El trebuie sa-si aminteasca totdeauna ca toata virtutea si tot ce are el a primit de la Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: "Ce ai, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?" (I Cor. 4, 7).

98. Ce este iubirea de argint?
Iubirea de argint, care izvoraste, ca si alte cugete rele, "din inima omului" (Marcu 7, 21), este pofta neinfranata dupa bunurile pamantesti, considerand castigarea lor drept scopul principal al vietii. Ea se arata, pe de o parte, din dorinta de a aduna avere prin orice mijloace, iar pe de alta, prin stradania de a pastra cu indaratnicie cele adunate, adica prin zgarcenie.
Pacatul acesta se impotriveste dreptatii si indurarii, aducand mari pagube semenilor nostri. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune ca: "Iubirea de argint este radacina tuturor relelor si cei ce au poftit-o cu infocare au ratacit de la credinta si s-au strapuns cu multe dureri" (I Tim. 6, 10).

99. Ce urmari aduce iubirea de argint?
Iubirea de argint naste pofte nesatioase, atata patimi, duce la inselaciune, furt, minciuna, juramant stramb, nedreptate, apasarea semenilor saraci si departare de Dumnezeu. "Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta", spune Mantuitorul (Matei 6, 21). Ea sfarseste uneori cu sinuciderea sau moartea celui ce si-a lipit inima de avutie, precum arata cazul lui Iuda, cel care a vandut pe Mantuitorul pentru 30 de arginti.
De aceea, Sfantul Apostol Pavel indeamna pe Timotei: "Celor bogati in veacul de acum, porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica, ci in Dumnezeul cel viu, Care ne da cu belsug toate, spre indulcirea noastra" (I Tim. 6, 17).
Iubirea de argint fiind o piedica in calea mantuirii, crestinul trebuie sa lupte impotriva ei cu virtutea cumpatarii, dreptatii si indurarii, cerand ajutorul lui Dumnezeu.

100. Ce este desfranarea?
Desfranarea este lasarea cu totul in voia poftelor trupului, care se atata in noi prin simturile noastre. Ea izvoraste din inima (Marcu 7, 21) si se savarseste in insusi trupul nostru, ducand la ratacirea randuielilor firii asezate de Dumnezeu. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune: "Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care il va savarsi omul este afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau" (I Cor. 6, 18).
Pricina pentru care crestinul trebuie sa se pazeasca de desfranare, o arata tot Sfantul Apostol Pavel, prin cuvintele: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, Care este in voi, pe Care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti aivostri? Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (I Cor. 6, 19-20).
Din desfranare izvorasc: cugetele necurate, distrugerea vietii familiale si nepasarea fata de nevoile celorlalti semeni. De aceea desfranatii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 9).
Datoria crestinului este ca prin post si rugaciune sa lupte impotriva acestui pacat, sa alunge gandurile necurate din cugetul sau si sa fuga de tovarasia celor desfranati.

101. Ce este invidia sau pizma?
Invidia sau pizma este pacatul care ia nastere in inima omului (Marcu 7, 21) si care prilejuieste parere de rau pentru binele aproapelui si bucurie pentru nenorocirea si suferinta lui.
Prin invidie se pacatuieste fata de Dumnezeu si fata de aproapele. De aceea Sfanta Scriptura ne atrage atentia, spunand: "Unde este pizma si zavistie, acolo este neoranduiala si orice lucru rau" (Iacov 3, 16).

102. Ce pacate se nasc din invidie?
Din invidie se nasc: ura, clevetirea, viclesugul, inselaciunea, uciderea, precum si slabirea puterilor sufletesti si trupesti ale celui plin de invidie. De asemenea invidia duce si la departarea de Dumnezeu, caci inabusa dragostea curata fata de El si fata de aproapele. «Zavistia (invidia) face pe oameni mai rai decat orice sarpe veninos»636 (Hristoitia, Bucuresti, 1937, p. 286).
Crestinul bun se fereste de acest pacat. El nu pizmuieste pe omul harnic si vrednic, spornic in toate cele bune, ci se osteneste sa-i urmeze pilda.
Alungarea pizmei din suflet aduce pacea si bucuria, pe care nu le cunoaste cel stapanit de ea.

103. Ce este lacomia?
Lacomia este pofta nestapanita de a manca si de a bea peste masura. Este un pacat al trupului (Gal. 5, 19).
Lacomul face din mancare si bautura tinta vietii lui, uitand ca acestea sunt numai mijloace de intretinere a vietii. Aceasta se intampla ori de cate ori credinciosul uita ca are un rost mai inalt in viata, o chemare sfanta de indeplinit.
Mantuitorul ne indeamna: "Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua" (Matei 6, 31-33). Iar Sfantul Apostol Pavel spune: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti" (I Cor. 10, 31). La fel, Sfantul Casian Romanul spune: «De bucate numai atat sa ne slujim, cat sa traim, nu ca sa ne facem robi poruncilor poftei. Primirea hranei cu masura si socoteala da trupului sanatate si nu ii ia sfintenia»637 (Filocalia, vol. 1, p. 39).

104. Ce pacate se nasc din lacomie?
Din pacatul lacomiei se nasc: pofta trupeasca, petrecerile necuviincioase, ingrijirea numai de sine (egoismul), defaimarea aproapelui, exploatarea lui, certurile, maniile, diferitele boli, intunecarea mintii, pierderea cinstei, nepasarea fata de cele sfinte si tot felul de faradelegi.
Datoria crestinului este sa lupte impotriva lacomiei, prin virtutea cumpatarii, prin post si rugaciune.

105. Ce este mania?
Mania este supararea cu usurinta pentru orice lucru si pornirea de a ne razbuna asupra celor care ne-au pricinuit vreun neajuns.
Mania este si o lipsa a dragostei, caci: "Dragostea nu se aprinde de manie" (I Cor. 13, 5).
Sfantul Casian Romanul, vorbind despre manie, zice ca: «Mocnind ea tainuit in inima noastra si orbind cu tulburari intunecate ochii inimii, nu putem dobandi puterea de a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici patrunderea constiintei duhovnicesti. De asemenea nu putem pazi desavarsirea sfatului bun si nu ne putem face partasi vietii adevarate, iar mintea noastra nu va ajunge in stare sa priveasca lumina dumnezeiasca»638 (Filocalia, vol. 1, p. 110).
De aceea Sfantul Apostol Iacov indeamna pe credincios sa fie: "Zabavnic la manie, caci mania omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 19-20).
Mantuitorul insusi ne spune ca tot cel ce se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda (Matei 5, 22).
Astfel, din orice pricina ar porni mania, ea trebuie potolita, caci orbeste ochii sufletului si duce la fapte rele, precum l-a dus pe Cain la uciderea fratelui sau Abel (Fac. 4, 4-8).
Crestinul are datoria sa se fereasca de pacatul maniei si sa lupte impotriva ei cu virtutea blandetii, smereniei si dragostei catre aproapele. Pilda sa-i fie insusi Mantuitorul, Care in loc sa se manie pe cei ce-L huleau si-L scuipau, Se ruga pentru ei, zicand: "Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).
Indreptatita este numai mania impotriva gandurilor rele, impotriva patimilor si a pacatelor, precum si impotriva lenei, din care odraslesc o seama de pacate. Aceasta este mania sfanta de care a fost patruns si sufletul Mantuitorului (Marcu 3, 5).

106. Ce este lenea?
Lenea este nepasarea fata de implinirea datoriilor si dezgustul pentru munca, fie cu bratele, fie cu mintea.
Lenea aduce: slabirea puterilor sufletesti si trupesti, lipsa de cele trebuincioase vietii, indemn la furt, pricina de cearta si uitare de Dumnezeu.
Sfanta Scriptura are cuvinte foarte aspre pentru pacatul lenei sau trandaviei, aratand ca cei lenesi vor fi aruncati in intunericul cel vesnic (Matei 25, 26, 30). Sfantul Apostol Pavel spune: "Daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance" (II Tes. 3, 10). Si tot el ne indeamna: "Nu fiti lenesi, ci urmatori ai celor ce prin credinta si indelunga rabdare mostenesc fagaduintele" (Evr. 6, 12).
Lenea se tamaduieste prin munca.

107. Care sunt pacatele impotriva Duhului Sfant?
Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acelea prin care crestinul se impotriveste cu indaratnicie poruncilor dumnezeiesti si tuturor lucrarilor Sfantului Duh. Si, intrucat virtutile teologice (credinta, nadejdea si dragostea) sunt lucrari ale Duhului Sfant, pacatele impotriva Duhului Sfant se indreapta mai ales impotriva acestor virtuti.
Astfel, pacate impotriva credintei sunt:
Impotrivirea fata de adevarul dovedit al credintei crestine. De acest pacat s-au facut vinovati fariseii, care nesocoteau valoarea faptelor Mantuitorului, declarandu-le fapte ale diavolului (Matei 9, 34); de asemenea se fac vinovati toti aceia carora le place sa pacatuiasca, dar pentru ca credinta crestina ii opreste, ei o tagaduiesc, se leapada de ea, sau o prigonesc.
Pacate impotriva nadejdii sunt:
Increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu. De acest pacat se face vinovat cel ce pacatuieste neincetat, si totusi crede ca Dumnezeu, fiind atotbun, il va ierta; de asemenea si cel ce socoteste ca se va putea mantui numai prin credinta lipsita de fapte bune (Rom. 2, 4-5; Iacov 2, 26).
Deznadajduirea in mila si bunatatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc ca pacatele facute de ei sunt atat de mari, incat nu vor mai putea gasi iertare la Dumnezeu, chiar daca s-ar pocai, si de aceea nu mai incearca sa se indrepte, ci pacatuiesc mereu (Ioil 2, 12-13).
De acest pacat s-a facut vinovat Iuda, care, dupa ce L-a vandut pe Mantuitorul, s-a dus si s-a spanzurat (Matei 27, 5).
Pacate impotriva dragostei sunt:
Pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a impartasit, pentru sporul lui in fapte bune, precum si neindrumarea celor rataciti pe calea cea buna.
Cine se face vinovat de acest pacat nu va putea mosteni imparatia lui Dumnezeu (Gal. 5, 21).
Nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu.
De acest pacat se face vinovat cel care, cu toate ca este crestin, nu voieste sa intrebuinteze mijloacele puse la indemana de Sfanta noastra Biserica pentru indreptarea sa si petrece in pacate pana la moarte, impotrivindu-se astfel lui Dumnezeu, "Care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Tim. 2, 4).

108. Ce spune Mantuitorul despre pacatele impotriva Duhului Sfant?
"Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant, nu se va ierta lui, nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie" (Matei 12, 32).
Din aceste cuvinte intelegem ca pacatele impotriva Duhului Sfant sunt foarte grele. Ele dezradacineaza din suflet inclinarea spre pocainta si indreptare si-l instraineaza pe credincios de Dumnezeu. Totusi, prin cuvintele de mai sus, Mantuitorul nu spune ca ele nu s-ar putea sterge printr-o cainta adevarata si nici ca pentru vina lor nu s-ar putea dobandi niciodata iertarea. Pricina neiertarii unor astfel de pacate sta in indaratnicia omului de a nu se pocai, in impietrirea inimii lui. Cel ce savarseste astfel de pacate nu primeste iertarea, fiindca nu voieste sa fie iertat si nu voieste sa asculte de poruncile lui Dumnezeu.
Daca, insa, un astfel de vinovat se caieste din adancul inimii si, hotarat sa nu mai pacatuiasca, cere indurarea lui Dumnezeu, atunci, prin Sfanta Taina a Pocaintei, el va putea primi iertare, caci nu este pacat, oricat de greu ar fi el, care sa covarseasca bunatatea si dragostea de oameni a lui Dumnezeu.
Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de trei ori de Mantuitorul, dar, pocaindu-se, recunoscandu-si pacatul si hotarandu-se sa asculte de Mantuitorul pana la moarte, a fost iertat si reasezat in cinstea de Apostol (Ioan 21, 15-19).

109. Care pacate se numesc strigatoare la cer?
Se numesc strigatoare la cer pacatele care tind a nimici imboldurile puse de Dumnezeu in firea noastra. Ele sunt atat de grele, incat, mai mult decat altele, cer o rasplatire de la Dumnezeu chiar in lumea aceasta. Ele nu izvorasc dintr-o slabiciune a credinciosului, ci din vadita rautate a voii lui, fiind savarsite cu precugetare.

110. Care sunt pacatele strigatoare la cer?
Pacatele strigatoare la cer sunt:
1) Uciderea savarsita cu voie. Un astfel de pacat a savarsit, de pilda, Cain. Cu privire la acest pacat citim in Sfanta Scriptura: "Si a zis Domnul (lui Cain): Ce ai facut? Glasul Sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant" (Fac. 4, 40).
Tot de acest pacat tin si cruzimile prin care se tinde la nimicirea vietii aproapelui, ca: rapirea libertatii prin robie, razboiul de pustiire, precum si lovirea in cinstea aproapelui, socotita ca o ucidere morala a lui.
2) Sodomia, adica desfraul impotriva firii, precum si impiedicarea cu stiinta a zamislirii de prunci si lepadarea lor.
Desfraul impotriva firii si-a primit numele de sodomie dupa locuitorii din Sodoma, care pentru acest pacat au fost aspru pedepsiti de Dumnezeu (Fac. 18, 20). Sfantul Apostol Pavel spune ca astfel de fapte rusinoase nu trebuie sa fie nici macar amintite printre crestini (Efes. 5, 3).
3) Asuprirea vaduvelor, orfanilor si saracilor este un pacat impotriva simtului firesc de dreptate al omului.
In Sfanta Scriptura se gasesc multe mustrari impotriva celor ce se fac vinovati de acest fel de pacate. "Invatati sa faceti bine, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva" (Isaia 1, 17). Iar Mantuitorul striga: "Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua" (Matei 23, 14).
4) Oprirea platii lucratorilor, care de asemenea raneste dreptatea sociala. De acest pacat tin: specula ce se face cu bratele muncitorilor, oprirea pentru diferite pricini nedrepte a unei parti din plata, scumpirea traiului, falsificarea alimentelor. "Iata, plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre, pe care voi ati oprit-o, striga; si strigarile seceratorilor au intrat in urechile Domnului Savaot" (Iacov 5, 4).
5) Lipsa de cinste si multumire fata de parinti. "Cel ce bate pe tata sau pe mama, sa fie omorat. Cel ce va grai de rau pe tatal sau pe mama. sa, acela sa fie omorat", se spune in Sfanta Scriptura (Ies. 21, 15-16).

111. Ne putem face partasi si de pacatele altora?
Da, si iata cum:
1) Cand poruncim altora sa pacatuiasca (Matei 2, 16);
2) Cand dam sfat altora sa pacatuiasca (Ioan 11, 49-50);
3) Cand indemnam la pacat;
4) Cand ne invoim la pacatul altuia (Fapte 22, 20);
5) Cand tacem si nu infruntam pe cel ce pacatuieste (Pilde 29, 24);
6) Cand trecem cu vederea si nu pedepsim pe pacatosi;
7) Cand ascundem si aparam pe pacatosi (Luca 11, 47-48);
8) Cand incuviintam pacatele altora (Rom. 1, 32);
9) Cand dam prilej de sminteala spre pacat (Luca 22, 3-6).
In masura in care luam parte la pacatele altora, sta si vina si raspunderea noastra.
Dar, mai presus de ferirea de pacat, datoria crestinului este sa duca o viata morala.

112. Ce inseamna a duce o viata morala?
A duce o viata morala inseamna a pazi poruncile dumnezeiesti. Prin porunci isi arata Dumnezeu voia Sa cea atotsfanta, dupa care trebuie sa se calauzeasca crestinul in viata, caci spune Mantuitorul: "Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui" (Ioan 14, 21).
De aceea, datoria crestinului este sa cunoasca, sa inteleaga bine si sa implineasca cele 10 porunci ale lui Dumnezeu, pe care Mantuitorul le-a cuprins si le-a desavarsit pe scurt in porunca dragostei (Matei 22, 37-39).
Sa trecem deci la talcuirea fiecarei porunci in parte.


Introducere

1. Cea dintâi datorie a credinciosului
2. Despre Descoperirea dumnezeiască
3. Despre Sfânta Scriptură
4. Despre Sfânta Tradiţie

DESPRE CREDINŢĂ

•  Simbolul de credinţă

•  Despre existenţa, fiinţa şi însuşirile lui Dumnezeu

•  Despre Sfânta Treime

•  Despre Dumnezeu Tatăl

•  Despre Dumnezeu Fiul

•  Despre Dumnezeu Duhul Sfânt

DESPRE NĂDEJDE

•  Nădejdea creştină

•  Rugăciunea

•  Rugăciunea Domnească

•  Rugăciunea şi foloasele ei

•  Cultul divin public

•  Despre Sfânta Liturghie

•  Slujba Sfintelor Taine

•  Botezul, Mirungerea, Pocăinţa

•  Împărtăşania

•  Hirotonia, Cununia, Maslul

•  Despre ierurgii

•  Despre Aghiasma, Acatiste şi Paraclise

•  Despre sărbători

•  Despre Posturi

DESPRE DRAGOSTE

•  Dragostea creştină

•  Legea morală

•  Despre poruncile bisericeşti

•  Despre conştiinţa morală

•  Despre virtuţi

•  Despre păcat

•  Cele zece porunci

•  Datoriile creştinului

•  Familia

•  Statul

•  Biserica

•  Lumea

•  Sfaturile evanghelice

•  Fericirile

Sursa:

Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă

Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă ale Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
Bucureşti - 2000

 
© Biserica Ortodoxă Română
Învăţătura
Untitled Document
Noutăţi

 

Sfinţi Români
Învăţătura de credinţă
Click aici pentru Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă
Sfânta scriptură sau Biblia
Click aici pentru a putea citi Biblia online