Biserica sub presiunea timpului

 

 

Dorinţa credincioşilor de a-şi înveşnici numele pe altarul credinţei neamului românesc, rămâne un deziderat al spiritualităţii creştin-ortodoxe străbune. Căci moşii şi strămoşii noştri  aveau în vedere de a lăsa în viaţă fiind, sau pe patul de moarte şi câte o părticică din avutul lor câştigat cu sudoarea frunţii şi prin graţie divină, ca să fie întrebuinţat pentru sufletul lor. În felul acesta se explică existenţa numeroaselor biserici şi mănăstiri, care presară ţara noastră de la un capăt până la celălalt. Era deci un frumos obicei, care devenise o  sfântă datorie, ca tot românul să-şi înalţe mintea şi inima către cele cereşti şi să nu le ţină ţintuite numai către cele pământeşti.[1]

 

Invocarea stării de sărăcie precum şi a altor motive care nu ar permite realizarea unui Catedrale a Neamului sunt mai degrabă dovezi de necredinţă.  Catedrala ca edificiu de importanţă naţională, reprezintă apartenenţa noastră la credinţa creştin-ortodoxă, şi făcând parte din identitatea noastră spirituală este absolut necesară mai ales acum când este atâta nevoie de spiritualitate. Toţi trebuie să fim conştienţi de importanţa şi necesitatea ei mai ales acum când realitatea evenimentelor majore: 120 de Autocefalie şi 80 de ani de Patriarhat au încununat Biserica noastră.

 

Rolul primordial al Bisericii este de a sfinţi viaţa oamenilor, adică de a mijloci mântuirea lor, iar ca activitate adiacentă are şi rolul de a sprijini pe cei săraci. Biserica Ortodoxă Română este implicată alături de multe instituţii abilitate ale statului, asociaţii şi fundaţii cu scop caritabil, pentru a fi aproape de cei în suferinţă. Biserica face parte din viaţa tuturor oamenilor, chiar si a celor mai neajutoraţi. Şi cu toate acestea atunci când vine vorba de Catedrală, există unele voci care nu agreează Casa lui Dumnezeu argumentând că banii destinaţi pentru Catedrală ar trebui daţi celor săraci.

 

Dar să nu uităm că Însuşi Mântuitorul înainte de a se jertfi pe Cruce a dorit să arate că în lume trebuie să primeze jertfa Sa, urmând ca noi să ne ,,jertfim” pentru aproapele. Atunci, când o femeie a adus un alabastru cu mir foarte scump, ca să ungă cu el trupul lui Hristos, unul dintre ucenici s-a tulburat şi se întreba: De ce s-a făcut această risipă?…mirul acesta se putea vinde scump  iar banii să fie daţi săracilor (Matei 26, 8-9). Însă Mântuitorul Hristos la o asemenea atitudine ţine să precizeze: Pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna (Matei 26,11).

 

Într-adevăr pe săraci îi vom avea totdeauna, mai ales acum când diferenţa dintre cei bogaţi şi cei săraci este dusă din ce în ce mai mult la limita extremă, însă o Catedrală a Neamului Românesc n-o vom avea niciodată, atâta timp cât, nu de săraci ne doare inima, ci de bani. Şi dacă într-adevăr ne doare inima de cei săraci să nu uităm de sărăcirea spirituală,  întrucât numeroase biserici şi mănăstiri au fost distruse. În vechiul regim s-a avut în vedere ca să fie făcute una cu pământul 40 de biserici şi mănăstiri. Sub presiunea timpului, au fost salvate 10 dintre ele, opt din Capitală, şi doua din provincie. Acestea sunt următoarele: Schitul Maicilor, Biserica Olari, Biserica Sfântul Ilie Rahova, Biserica Sfântul Ioan Nou, Biserica Capra, Biserica Sfântul Ştefan (Cuibul cu Barza), Biserica Mihai Vodă (cu marea ei clopotniţă), Palatul Sinodal din Mânăstirea Antim; iar in provincie, Biserica ortodoxa din oraşul Reşiţa si Biserica Râmeţi de la Mânăstirea Râmeţi.

 

Pentru celelalte, din păcate, tăvălugul demolărilor s-a arătat mult mai rapid decât strădania celor care au încercat să le salveze. Din 29 de biserici din Bucureşti s-a ales praful. Aceasta soarta au avut-o: Biserica Brezoianu, Biserica Enei, Biserica Alba Postăvari, Biserica Spirea Veche, Biserica Izvorul Tămăduirii, Biserica Nicolae Sârbi, Bisericile Crângaşi I si Crângaşi II, Biserica Doamna Oltea, Biserica Sfânta Vineri, Biserica Mânăstirii Cotroceni, Biserica Olteni, Biserica Buna Vestire, Biserica Plumbuita - Colentina, Biserica Sfântul Pantelimon, capela de la Institutul medico-legal, Biserica Stejarului, Biserica Leagănul Sfânta Ecaterina şi altele.[2]

 

Numai pentru imensa curte a Casei Poporului au suferit 6 biserici (patru au fost demolate iar doua translate).

 

Aşadar, locul desemnat pentru construirea noii Catedralei din Calea 13 Septembrie (in curtea Parlamentului), relativ aproape de locul fostei Biserici Spirea Veche, este un loc îndreptăţit de vreme ce în această zonă au existat şase biserici, şase altare sfinte care ne vorbesc în chip tainic până astăzi.

 

Ne exprimăm nădejdea că amplasamentul pentru Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului  desemnat prin Ordonanţa de Guvern nr. 19/17 martie 2005, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 261 din 5 octombrie 2005 şi promulgată de Preşedintele ţării prin Decretul Nr. 961 din 5 octombrie 2005, va fi un loc binecuvântat care ne cheamă pe toţi să ne înveşnicim numele, la cel mai mare altar al credinţei noastre, în cea mai importantă biserică a neamului nostru.

 

 

 

 Sectorul Catedrala Mântuirii Neamului



[1] G…O catedrală în Bucureşti în Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” Nr. 4-6 /1898 p. 523

[2] www.romanialibera.ro/editie/index. php?url=articol&tabel=z16082003&idx=110 - 47k - Rezultat suplimentar