† T E O C T I S T
DIN
MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI
MONAHAL
ŞI DREPTCREDINCIOŞILOR CREŞTINI, HAR ŞI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATĂL, IAR DE LA NOI,
ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE
"Şi Cuvântul trup S-a
făcut şi S-a
sălăşluit întru noi; şi noi am văzut
slava Lui ca pe slava Unuia-Născut
din Tatăl, plin de har şi de adevăr".
(Ioan 1, 14)
Iubiţi
părinţi slujitori ai sfintelor altare,
Dreptmăritori creştini,
Prin
acest cuvânt pastoral, închinat Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos,
Taina cea necuprinsă de minte şi de cuvânt şi
sărbătoarea împărătească atât de iubită de
poporul nostru, vă adresăm dintru început o seamă de
chemări, care ne-au mângâiat auzul în zilele postului pregătitor,
spre bucuria înnoirii şi sfinţirii legilor firii şi a sufletelor
dreptmăritorilor creştini. Să le ascultăm, cu emoţie,
încă o dată: "Să se veselească toată
făptura, că, iată, Ziditorul Cel mai înainte de veci Se
naşte în Betleem, Prunc văzut cu trup, şi este înfăşat
în scutece Cel Ce dezleagă, ca un iubitor de oameni, legăturile
greşelilor noastre"1. "Tineri, binecuvântaţi-L,
preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru
toţi vecii"2.
De-a lungul acestui sfânt post, pregătitor al bucuriei de sus date, a
venirii Domnului "întru ale Sale" (Ioan 1,11), adică la noi,
zidirea Lui, în sfintele noastre biserici au răsunat adeseori asemenea
chemări şi vestiri de bucurie. Prin acestea ni s-a revărsat în
suflete bogăţia iubirii lui Dumnezeu pentru milostivirea
bunătăţii Sale, pentru ca "durerile morţii" (Ps.
114, 3) să fie în sfârşit şterse de bucuria primirii în Împărăţia
cerurilor şi a luminii, a tuturor celor care răspund chemării
lui Dumnezeu. Inspirat de Duhul cel Sfânt, Proorocul David vestea, cu multe
veacuri înainte, roadele întrupării Domnului Hristos: "Şi El i-a
mântuit din nevoile lor; L-a trimis pe Cuvântul Său şi El i-a
vindecat şi i-a izbăvit din stricăciunile lor" (Ps. 106,
19-20). Vrând să lumineze înţelegerea iubirii lui Dumnezeu pentru
făptura Sa, Sfântul Simeon Noul Teolog tălmăceşte astfel
acest adevăr: "Cei întâi creaţi (Adam şi Eva), supunându-se
de bunăvoie pentru întâia oară vrăjmaşului şi
călcând porunca lui Dumnezeu, nu numai că au pierdut cea mai
bună nădejde a lor, aceea de a fi însăşi lumina
neapusă, ci au fost destinaţi putrejunii şi morţii; ei au
căzut desăvârşit în întuneric, devenind slujitorii
stăpânului întunericului..."3. De aceea, Dumnezeu, iubindu-ne, ne-a
cinstit cu darul nepreţuit al vieţii celei fără de hotar,
prin harul Său, şi nu a răbdat să ne vadă lipsiţi
de binele vieţii veşnice, în necurmata umilinţă în care ne
ţinea cel-rău.
Sârguindu-se să pătrundă taina prin care "Cuvântul trup S-a
făcut" (Ioan 1,14), Sfântul Chiril al Alexandriei ne învaţă
că aceasta s-a săvârşit pentru ca noi să vedem în
acelaşi timp "atât rana cât şi leacul, pe cel ce boleşte
şi pe Doctor, pe cel alunecat spre moarte şi pe Cel ce-l ridică
la viaţă, pe cel biruit de stricăciune şi pe Cel ce
alungă stricăciunea"4. Aceste cuvinte adânci, dar în
acelaşi timp atât de limpezi, vădesc urâciunea înmulţirii
păcatului şi primejdia vieţii omeneşti fără de Dumnezeu
şi ne fac să mărturisim cu inima înfrântă:
"Rănile omenirii sunt prea multe şi prea mari pentru leacurile
noastre. Ne este cu neputinţă să îndreptăm răul, avem
nevoie de Tine ca să-l îndrepţi"5.
Iată, iubiţii mei fii duhovniceşti, cum împlinirea mântuirii
noastre, prin taina întrupării Cuvântului Celui veşnic strălucitor
din Dumnezeu Tatăl, a fost vestită "prin gura sfinţilor
Săi profeţi din veac" (Luca 1, 70), cu o
stăruinţă şi cu o precizie în stare să risipească
îndoielile oricărei minţi luminate de onestitatea
libertăţii alegerii între adevăr şi minciună,
libertate pe care Atotbunul Dumnezeu ne-a sădit-o pentru a şti
că numai adevărul ne va face vii. Să trăim deci împlinind
adevărul, deoarece Mântuitorul Hristos, născut în ieslea Betleemului,
este "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6).
La această dumnezeiască sărbătoare a mântuitoarei pogorâri
la noi a "Fiului Celui Preaînalt" (Luca 1, 32), Cel Care, după
cuvântul Psalmistului, a auzit "suspinul celor ferecaţi"
şi a venit "să-i dezlege pe fiii celor omorâţi" de
păcat (Ps. 101, 20), Sfânta noastră Biserică tresaltă,
chemându-ne astfel la marea bucurie de obşte, a Cerului şi a
pământului deopotrivă: "Veniţi să ne bucurăm
întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel
despărţitor acum cade; sabia cea de foc se
îndepărtează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii;
iar eu mă împărtăşesc din dulceaţa din rai, de la care
m-am îndepărtat prin neascultare"6. "Veniţi să ne
bucurăm", ne cheamă Biserica, fiindcă de acum, Hristos,
Soarele dreptăţii, răsărind, chinul întunericului din noi
ia sfârşit. De aceea, nu trebuie să rămânem acoperiţi de
întunericul neştiinţei şi al necunoaşterii poruncilor lui
Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Ioan Casian: "Dacă judecata
noastră rătăceşte în noaptea neştiinţei, atunci
şi gândurile, şi faptele noastre, cărora le lipseşte
cântarul dreptei judecăţi, sunt învăluite în marele întuneric al
păcatelor"7.
Prea cucernici părinţi, fraţi creştini şi surori în Domnul,
Încă
din pruncia noastră am auzit an de an, cu aceeaşi bucurie, la acest
măreţ praznic împărătesc, Troparul Naşterii Domnului,
imn bisericesc în care Fiul lui Dumnezeu este numit "Soarele
dreptăţii", aşa cum fusese El arătat mai înainte prin
mărturia proorocilor. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne tâlcuieşte
această denumire a Mântuitorului nostru, pentru "a fi
înţeleasă într-o explicaţie mai înaltă": "Soare
al dreptăţii a fost numit Domnul ca făcător şi
desăvârşitor al veacurilor, ca început şi ca sfârşit al
tuturor, ca proniator al celor proniate, ca Cel Care umple toate de lumina
veşnică, prin nelipsitele trimiteri ale bunătăţii Sale"8.
Luminând, aşadar, sufletele noastre prin iubire, "Soarele
dreptăţii" ne învaţă să vieţuim în
dumnezeiască dragoste, chemându-ne să devenim noi înşine
lumină, în şi pentru lume, purtători şi vestitori ai
bunătăţii şi milostivirii Lui faţă de toţi
şi faţă de toate. Dar dobândirea acestei înalte stări
spirituale – ţelul vieţii fiecărui creştin, rostul
fiinţării noastre – nu se face fără voia liberă a
noastră, fiindcă ne spune Sf. Scriptură: "pentru voi, cei
ce vă temeţi de numele Meu, va răsări Soarele
dreptăţii, şi vindecare fi-va în aripile Lui" (Maleahi 4,
2). Iată rodul temerii de Dumnezeu, care ne ajută să ajungem la
izvorul vindecării noastre, întru aripile Soarelui dreptăţii;
întrucât "temere" înseamnă şi înfiorare sfântă,
dreaptă credinţă, evlavie neprefăcută,
recunoştinţă, ascultare şi iubire, adeverindu-se cuvântul
Sfintei Scripturi că "celor ce-L iubesc pe Dumnezeu toate li se
lucrează spre bine" (Rom. 8, 28).
Iubiţi fii duhovniceşti,
La
această sărbătoare, numită din vechime "a
luminilor", când prăznuim ivirea în lume a "luminii
cunoştinţei", este dator fiecare dintre noi, creştinii,
să se întrebe câtă împărtăşire are cu această
lumină. Fiindcă, ne spune Domnul că acela care umblă în
întuneric, adică în păcat, "se împiedică, pentru că
lumina nu este întru el" (Ioan 11,10). Este adevărat, în zilele
acestea vedem peste tot sclipind feeric mulţime de lumini şi
preocuparea pentru alegerea şi oferirea de daruri a început demult. S-a
dorit ca toate cele din jurul nostru să fie acum cât mai strălucitor
împodobite. Dar toate acestea devin simple desfătări lumeşti
dacă nu reuşesc să ne îndrepte mintea şi sufletul
către nevoia noastră de luminare lăuntrică, de
curăţire de patimi şi împodobire cu virtuţi şi binefaceri,
pe care să le aducem ca smerite daruri Celui pe Care Tatăl L-a
dăruit lumii spre a o mântui. Cel ce se desfată într-un chip exterior
şi superficial a pierdut înţelesul şi folosul cel dăinuitor
al prăznuirii celei mai mari taine: înomenirea lui Dumnezeu pentru noi; a
pierdut harul sărbătorii care îi putea aduce pacea dinăuntru
şi dinafară, cu Dumnezeu şi cu semenii, şi bucuria
nefăţarnicei iubiri de fraţi (I Petru 1, 22).
Cunoscând acestea, ne-am putea gândi că nimeni n-ar fi atât de
nepăsător cu sine încât să nu-şi dorească agonisirea
"bucuriei celei mari" (Luca 2, 10), vestite de înger în noaptea
Naşterii Domnului şi împărtăşite apoi, celor ce cred,
de însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat. Şi totuşi, în jurul nostru
observăm că, treptat, parcă este uitată bucuria curată
– semnul vieţii ce palpită în orizontul nemuririi –, fiind
înlocuită cu o zgomotoasă şi deşănţată
veselie, dimpreună cu o înjositoare căutare a plăcerilor
vremelnice, semne şi adieri ale morţii spirituale. Egoismul şi
bucuria sunt, este adevărat, de neîmpăcat. Căci cel dintâi se
hrăneşte din seva patimilor omului care nu mai vrea să ştie
decât de el însuşi, în timp ce bucuria se naşte din iubirea care,
altoită pe iubirea lui Hristos, vrea să ştie de Dumnezeu şi
de aproapele, care trebuie ajutat atât material cât şi spiritual. Cel ce
biruieşte egoismul îşi întoarce privirea spre Iisus şi spre
aproapele său. Astfel, viaţa sa nu va mai fi umbrită de
tristeţe, descurajare sau lipsă de iubire, el va fi într-o
necontenită căutare a oricărui prilej prin care să fie
adusă, întru bucurie, laudă Mântuitorului său şi,
totodată, să fie înlesnită mântuirea celorlalţi prin
împreună-purtarea sarcinilor lor (Gal. 6, 2).
Iubiţi fii şi iubite fiice în Domnul,
Prăznuim
astăzi Naşterea Mântuitorului Hristos, într-o perioadă de
cumpănă, în care poporul nostru scrie o nouă pagină din
istoria sa atât de frământată. Acum, când suntem chemaţi să
devenim membrii unei Europe unite, din care am făcut parte întotdeauna din
punct de vedere cultural, social şi spiritual, trebuie să
conştientizăm rolul nostru de purtători şi vestitori ai
luminii lui Hristos – "Soarele dreptăţii". Suntem datori
să păstrăm şi să transmitem tuturor, cu bucurie,
valorile noastre fiinţiale şi tradiţionale, care au stat la
temelia plămădirii şi creşterii noastre în cultură,
unitate şi ospitalitate şi faţă de alţi semeni, de
altă credinţă religioasă. Din păcate, acest amplu
proces de integrare, la care participăm, este înţeles uneori
greşit, în sensul unei uniformizări impuse în mod artificial.
Iată de ce ne mâhnesc unele iniţiative, străine de testamentul
sfânt al înaintaşilor noştri, cum ar fi cea a îndepărtării
icoanelor şi a simbolurilor religioase din locaşurile de
învăţământ. Într-o perioadă de atât de profundă
transformare, copiii şi tinerii României trebuie să aibă aproape
adevăratele noastre modele, pildele vrednice de urmat, care îi pot
călăuzi în viaţă, inspirându-le preţuirea şi
dragostea faţă de nepieritoarele valori ale credinţei în
Dumnezeu, binelui şi frumosului moral, şi astfel îi pot îndrepta spre
lumina cea neînserată. Să rămânem, iubiţii mei,
ancoraţi în valorile care au ajutat acest popor să dăinuie,
traversând momente istorice de grea încercare şi, mai mult, să le
oferim cu bucurie unui continent însetat şi de înnoirea vieţii lui spirituale.
Mulţumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, vă pun la
inimă aceste gânduri şi cu părintească dragoste şi
binecuvântare vă adresez de aici, din Reşedinţa Sfintei noastre
Patriarhii, cuvânt de iubire, rugăciune şi tradiţionala urare ca
Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2007
şi Bobotezei să le petreceţi cu pace şi sfinte bucurii
întru mulţi şi fericiţi ani. Iar Noi, după cuvântul Marelui
Apostol Pavel, neîncetat vă pomenim, rugându-ne "ca Dumnezeul nostru
să vă facă vrednici de chemarea Sa şi cu putere
să-mplinească toată bunăvrerea voastră de a face
binele şi toată lucrarea credinţei voastre, ca numele Domnului
nostru Iisus Hristos să se preamărească-ntru voi şi voi
întru El, după harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Iisus
Hristos" (2 Tes. 1, 11-12).
Al vostru părinte duhovnicesc, pururea către Preasfânta Treime
rugător,
† T E O C T I S T
Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei,
LOCŢIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
1.
Mineiul pe decembrie, Ziua a XXIII-a, Canonul înainteprăznuirii, Cântarea
a IV-a, E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1975, p. 341.
2. Mineiul pe decembrie, Ziua a XXIV-a, Canonul Pavecerniţei, Cântarea a
VIII-a, E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1975, p. 359.
3. Vasili Krivoşein, În lumina lui Hristos. Viaţa şi
învăţătura duhovnicească ale Sfântului Simeon Noul
Teolog, IV. 20, E.I.B.M.B.O.R., 2005, p. 318.
4. Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan,
trad. de Pr. Prof. D. Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R., 2001, p.113.
5. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Cateheza a XII-a, trad. de Pr.
Prof. D. Fecioru, E.I.B.M.B.O.R. , 2003, p.166.
6. Mineiul pe decembrie, Ziua a XXV-a, Vecernie, Stihira 1, E.I.B.M.B.O.R,
Bucureşti, 1975, p. 393.
7. Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, A doua convorbire cu
Părintele Moise, cap. 2, în colecţia "P.S.B.", vol.
57, p. 329, trad. de Prof. Vasile Cojocaru şi Prof. David
Popescu, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 304.
8. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, cap. 122, în colecţia
P.S.B., vol. 80, trad. de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae,
E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 304.
Dată în Reşedinţa Sfintei Patriarhii, cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, anul mântuirii 2006.