PASTORALA LA SARBATOAREA NASTERII
DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
2003
"Lasati copiii sa vina la Mine
!"
† TEOCTIST
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE
IUBITULUI
NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI,
HAR SI PACE DE LA DUMNEZEU-TATAL, IAR DE LA NOI,
PARINTEASCA BINECUVANTARE
Dreptmaritori crestini,
iubiti parinti slujitori ai sfintelor noastre altare strabune
de la parohii, manastiri si asezamintele de asistenta sociala,
Cu
aceasta incredintare si atat de dorita veste de bucurie mare, adusa in noaptea
Nasterii Domnului de ingerul Sau pastorilor pasnici, dar nelinistiti, din
preajma Betleemului, ne intampina sfanta noastra Biserica. Poate niciodata, in
curgerea neincetata a timpului, omenirea nu a avut mai mare nevoie de o astfel
de incredintare ca acum, cand am pasit in cel de-al XXI-lea secol. Din
nefericire, imaginea omenirii din vremea noastra, prin degradarea valorilor
supreme ale vietii, prin indiferenta, prin instrainarea fata de Dumnezeu, prin
nesfarsite conflicte sangeroase, ne apare ca fiind cea pe care o zugraveste cu
tanguire regele si proorocul David ca: „vale a plangerii" (Ps. 83,
6). Iata pentru ce cuvintele ingerului: „Nu va temeti ! Ca, iata, va
binevestesc voua bucurie mare" ne indeparteaza orice frica, orice
neliniste, deoarece - continua ingerul cuvantul sau - „in cetatea lui David
vi S-a nascut astazi Mantuitor, Care este Hristos, Domnul (Luca 2, 11). In
aceasta sfanta incredintare isi au izvorul tresaltarile noastre de bucurie
duhovniceasca. Talcuirile adanci si mantuitoare ale Sfintilor Parinti ne invata
ca acum, la Nasterea Domnului, s-a unit cerul cu pamantul si a fost despartit
timpul: cel dinaintea Nasterii lui Hristos si cel de dupa acest eveniment,
timpul harului mantuitor, in care traim noi, timpul luminii celei neinserate.
Intruparea Fiului Tatalui ceresc, de la Duhul Sfant si din Sfanta Fecioara
Maria, este rodul iubirii lui Dumnezeu fata de noi si fata de lume, ca sa
lumineze pe cele intunecate si sa adune pe cele risipite si instrainate. Deci,
Mantuitorul Hristos Se naste ca sa ne mantuiasca. In aceasta lume a luminii si
a harului trebuie sa vietuim in asa fel incat pe pamant sa fie ca in cer.
Cum sa nu ne bucuram, cand, iata, cu ochii mintii Il vedem in bratele Maicii
Sale pe Mantuitorul Hristos, ca „Prunc tanar", cum este numit in
cantarile Bisericii, „stralucirea slavei Tatalui si chipul fiintei
Sale", cum Il zugraveste Sf. Ap. Pavel (Evrei 1,3). Prin descoperire
dumnezeiasca, regele si proorocul David Il admira zicand: „Placut esti Tu in
frumusete mai mult decat fiii oamenilor, har se revarsa pe buzele Tale"
(Ps. 44, 2).
Iubiti frati
si surori in Domnul,
Apropiindu-ne
si noi in duh de „straina minune" a intruparii Fiului Celui Nascut
din veci din Tatal, iar in lumea noastra ca Prunc dumnezeiesc din Preacurata
Fecioara Maria, sa ne unim glasul cu cel al imnografului bisericesc, slavind
impreuna cereasca iconomie a mantuirii noastre si glasuind: „Veniti sa ne
bucuram intru Domnul, povestind taina ce este de fata. Caci Chipul cel
neschimbat al Tatalui, Pecetea vesniciei Lui, infatisare de rob primeste,
iesind din Maica ce nu stia de nunta, nesuferind schimbare: ca a ramas ce era,
Dumnezeu adevarat fiind, si a luat ce nu era, om facandu-Se, din iubire de
oameni". Din primele clipe ale venirii Sale pe lume, Iisus a fost
intampinat cu potrivnicie, dupa cum scrie Sf. Ap. si Ev. Ioan: „Intru ale
Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit" (1, 11). Cea dintai primejdie
asupra Pruncului Iisus a fost abatuta de catre vremelnicul si crudul rege Irod,
care a poruncit, spre a-L prinde pe Prunc, sa fie macelariti si omorati mii de
copii, in desarta asteptare de a se numara printre ei si Iisus.
Dar se cade sa luam aminte, iubitii mei frati si surori, spre cine s-a
indreptat ucigatoarea ura a lui Irod, vrajmasul lui Dumnezeu. Spre nevinovatii
prunci ai acelui tinut ! In timp ce sfintii ingeri au slavit cu intreaga oaste
cereasca negraita coborare a lui Dumnezeu intre oameni, in acelasi timp Irod
hotara omorarea „Domnului pacii” (Isaia 9, 5), ridicand totodata viata unei
mari multimi de prunci. „La Nasterea Ta cea preacurata, Hristoase Dumnezeule
– spune cantarea noastra bisericeasca – pruncii s-au facut intaia jertfa. Ca
Irod, vrand sa Te prinda pe Tine, Cel nepipait de mana, n-a cunoscut ca aduce
Tie o ceata de mucenici". Iata, deci, cum a primit Iisus de bunavoie,
pentru noi, nu numai saracia si desavarsita smerenie, ci si conditia de
permanent prigonit de catre cei invartosati cu inima, avand ca primi
marturisitori ai dumnezeirii si mesianitatii Sale miile de prunci ucisi de
Irod. Pe toti acesti prunci Biserica ii cinsteste ca pe primii ei martiri in
ziua de 29 decembrie.
Cunoscand aceasta, vom intelege mai usor de ce in tot timpul lucrarii Sale
mantuitoare printre oameni, Domnul nostru Iisus Hristos a pastrat cu iubire
chipul pruncului, al copilului nevinovat, al tanarului, aratandu-ni-i staruitor
pe acestia ca pe niste fiinte gingase, pretuindu-le inimile curate si bune,
privindu-i cu iubire, inviindu-i si socotindu-i vrednici de a intra in
imparatia lui Dumnezeu (Marcu 10, 15). Lor le ia apararea in fata celor care
doreau sa-i alunge din templu pentru ca tulburau linistea, zicandu-le
arhiereilor si carturarilor iudei: „Oare niciodata n-ati citit ca din gura
pruncilor si a celor ce sug Si-a pregatit Dumnezeu lauda ?" (Matei 21,
16). Inchinandu-ne Pruncului Iisus, ne aratam totodata respectul si iubirea
fata de orice prunc. Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu ne spune ca, atunci
cand ucenicii certau pe cei ce aduceau copiii la Domnul, pentru a fi
binecuvantati, „Iisus S-a suparat si le-a zis: „Lasati copiii sa vina la
Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este imparatia lui Dumnezeu. Adevar
va spun: Cel ce nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra in
ea. Si luandu-i in brate, Si-a pus mainile pe ei si i-a binecuvantat”
(Marcu 10, 14-16). „S-a mahnit", deci, Domnul cand a vazut ca
pruncii sunt opriti sa vina la El, iar cand acestia s-au apropiat de El, i-a
luat in brate, binecuvantandu-i ca un parinte duios si iubitor.
Fata de frumusetea acestui tablou zugravit de Sfantul Evanghelist Marcu, in ce
triste si zguduitoare situatii ii intalnim astazi pe copiii strazii si pe cei
din casele de copii, primavara vietii, unii dintre ei abandonati sau prigoniti
de parintii lor! Cat de departe se afla un asemenea parinte fata de indatorirea
lui paterna, stiind ca pana si vietuitoarele necuvantatoare isi ocrotesc
odraslele! Iubindu-i si aparandu-le viata copiilor, Mantuitorul Hristos Se
arata necrutator fata de cei ce se poarta cu asprime cu ei, le intuneca sau
intineaza viata, nesocotesc dreptul lor sfant la bucuria vietii,
desfigurandu-le chipul lor ingeresc, sau savarsesc pacatul strigator la cer,
asemenea acelor mame care impiedica viata pruncilor. Pe unii ca acestia
Mantuitorul Hristos ii mustra, zicand: „Iar celui ce-i va fi piatra de
poticnire unuia din acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi daca
si-ar lega de gat o piatra de moara si s-ar arunca in mare” (Marcu 9, 42).
Iubiti parinti slujitori ai sfintelor
altare si
iubiti frati si surori in Domnul,
Nu
fara adanc temei ne atrage Mantuitorul Iisus Hristos luarea aminte asupra
raspunderii pe care o avem noi, fiii si slujitorii Bisericii Ortodoxe Romane,
fata de starea copiilor fratilor nostri romani de acasa si de pretutindeni si,
in general, de copiii lumii, care poarta in ei chipul lui Hristos. Copiii sunt
coroana, bucuria si unitatea familiei, viitorul Bisericii, al tarii si chiar al
lumii, in toata cuprinderea acestui cuvant, perpetuand si infrumusetand viata,
care este darul suprem dumnezeiesc. Asadar, nu vom sti sa pretuim si sa ocrotim
acest dar ceresc, revarsat in lume prin copii, atat timp cat nu vom intelege
copilul ca fiind chipul cel mai ales cu care Dumnezeu, Creatorul a toate, a
bucurat neamul omenesc. Mai mult inca, insusi Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-Se
pentru mantuirea lumii, a luat smeritul chip de Prunc, identificandu-Se astfel
cu toti pruncii din lume. De aceea ne si invata zicand: „Tot cel ce va primi
in numele Meu pe unul din acesti copii, pe Mine Ma primeste; si cel ce Ma primeste
pe Mine, nu pe Mine Ma primeste, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Marcu 9,
37). Asa cum in fiecare sarman, in fiecare om bolnav sau intemnitat Se afla
insusi Hristos, suferind tainic cu cel indurerat sau nedreptatit, la fel Se
afla Domnul, in chip ascuns, in fiecare persoana. Asupra starii acestor copii,
nefericiti si raniti sufleteste atat de devreme, trebuie sa ne aplecam cu o mai
sincera si crestineasca iubire, stiind ca, deschizandu-le lor usa inimii si pe
cea a caminului nostru, Ii deschidem si Il primim pe insusi Hristos o data cu
ei. Cunoastem, iubitii mei, ca la Judecata din urma se vor prezenta toate
popoarele cu slava lor (Apocalipsa 7, 9-10), iar Judecatorul cel drept va
rasplati cu masura cu care noi i-am ajutat pe acesti prieteni ai Sai. Din slava
popoarelor fac parte si pruncii prin credinta, bunatatea si vrednicia lor.
Iubiti credinciosi, frati si surori in
Domnul,
In
familia crestina unitatea si solidaritatea morala si sufleteasca sunt
intotdeauna mai puternice cand copiilor dinlauntrul acesteia li se arata de
catre parinti cinstirea si afectiunea datorate. Caci numai intr-o atmosfera de
iubire, insuflata de credinta in Hristos, pot fi invatate si insusite de copii
virtutile, singurele prin care ei pot deveni o binecuvantare pentru comunitate.
Despre acest duh de iubire care trebuie sa domneasca in fiecare familie
vorbeste atat de viu icoana Maicii Domnului purtand in brate pe Pruncul Iisus,
icoana ce impodobeste atatea case de credinciosi ai Bisericii noastre. El este
tinut in dreptul inimii de catre Sfanta Fecioara care, cu capul usor aplecat,
are intotdeauna asternuta pe chip o expresie deopotriva blanda si mangaietoare,
dar si usor ingrijorata pentru viata Sa primejduita, iar Dumnezeiescul Prunc
raspunde si El Preacuratei Sale Maici cu o linistitoare si calda afectiune.
Iata cat de mult si de nobil icoana Maicii cu Pruncul inraureste viata familiei
si cum cinstirea cu evlavie a acestei binecunoscute icoane stabileste o
legatura sufleteasca, trainica, intre mama si copil si intre cele doua figuri
stralucitoare in aureola si cei ce o privesc in rugaciune smerita. Astfel
sensibilizati, parintii vor fi veghetori atat asupra sanatatii si bunastarii
trupesti a copiilor lor, cat mai ales asupra sanatatii lor sufletesti.
Preocupat de cresterea sufleteasca a copiilor, Sfantul Ioan Gura de Aur staruie
asupra datoriei parintilor si a noastra fata de copii, scriind: „Grija de
cele lumesti si preferinta numai pentru bunurile pamantului ii fac pe parinti
sa nu se ingrijeasca de copii si, o data cu aceasta, sa nu se ingrijeasca nici
de sufletele lor. Acesti parinti sunt mai rai decat omoratorii de copii”.
Cu mahnire constatam ca si astazi mai exista astfel de parinti care, din
diferite pricini, lipsiti de intelegere in familie, ii determina pe copii sa
paraseasca familia si sa ia drumul foarte trist al strazii. Uneori, de la o
varsta tot mai frageda, sunt expusi pericolelor, ajungand la pierzanie
trupeasca si sufleteasca. Aceste stari dureroase vi le pun la inima, iubiti
parinti slujitori, caci Iisus va cheama sa-L descoperiti in acesti ingeri ai
lumii! Osteniti-va, rogu-va, pentru ei ca pentru propriii copii, dupa cum
duhovniceste va sunt! Se stie cat de mare insemnatate are femeia-mama in viata
neamului, a lumii in general, cand aceasta implineste cel mai sfant act, al
nasterii de prunci. Biserica binecuvinteaza de mai bine de doua mii de ani,
prin Taina Cununiei, tinerele familii, indatorate a-si implini chemarea lor
sfanta, de a oferi Bisericii si neamului rodul iubirii si vietii lor ca pe o
ofranda si dar din darul nepretuit al vietii de familie. Aberanta si
pagubitoare este asa-zisa normalizare a ceea ce de la inceputul lumii este
cunoscut ca anormal, sau asa-zisul drept al persoanei asupra planificarii
nasterii, printr-o educatie imorala, care duce la situatia alarmanta a
descresterii populatiei, asa cum se afirma ca se intampla cu noi, romanii,
increstinati prin predica Sfantului Apostol Andrei.
Asadar, daca atat de grele sunt urmarile nepasarii fata de vitalitatea
spirituala a familiei si a copiilor, fata de cresterea si educatia lor, in
special, este firesc sa se simta si sa se vada mai mult implicarea noastra, a
tuturor, dar si a autoritatilor de stat, spre a implini ceea ce se cuvine cat
nu este prea tarziu. Pentru aceasta sfanta slujire a vietii, sa-L rugam in
genunchi impreuna cu magii pe Pruncul Iisus, Viata lumii, avand chipul
pruncilor nostri in ieslea modesta din Betleem, ca El sa ne reverse si noua in
suflete o picatura din bucuria cea sfanta, adusa pe pamant prin Nasterea Sa.
Inlaturand teama din inima noastra, sa pastram vie constiinta prezentei lui
Dumnezeu in suflete, in familie, in tara noastra si in toata lumea,
binecuvantand cununa noului an cu pace si intelegere. Din aceasta revarsare de
lumina si bucurie sfanta, care izvorasc din Sarbatoarea Nasterii Domnului, va
urez tuturor, iubiti parinti si frati crestini, de pe vatra noastra parinteasca
si din toate departarile lumii, cu dragoste si pretuire, sarbatori fericite,
pasind in anul 2004 cu noi nadejdi de impliniri duhovnicesti si sfintindu-va
fiinta si familia din harul Iordanului, imbratisandu-va cu traditionala noastra
urare:
SARBATORI FERICITE SI LA MULTI ANI !
Al vostru parinte duhovnicesc,
pururi rugator catre Prea Sfanta Treime, Cea de o fiinta si nedespartita,
† TEOCTIST
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITOROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE