PASTORALA LA SARBATOAREA NASTERII
DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
2003

"Lasati copiii sa vina la Mine !"

 

† TEOCTIST

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI,
HAR SI PACE DE LA DUMNEZEU-TATAL, IAR DE LA NOI,
PARINTEASCA BINECUVANTARE

"Nu va temeti !
Ca, iata, va bine-vestesc voua bucurie mare,
care va fi pentru tot poporul" (Luca 2, 10)




Dreptmaritori crestini,
iubiti parinti slujitori ai sfintelor noastre altare strabune
de la parohii, manastiri si asezamintele de asistenta sociala,

Cu aceasta incredintare si atat de dorita veste de bucurie mare, adusa in noaptea Nasterii Domnului de ingerul Sau pastorilor pasnici, dar nelinistiti, din preajma Betleemului, ne intampina sfanta noastra Biserica. Poate niciodata, in curgerea neincetata a timpului, omenirea nu a avut mai mare nevoie de o astfel de incredintare ca acum, cand am pasit in cel de-al XXI-lea secol. Din nefericire, imaginea omenirii din vremea noastra, prin degradarea valorilor supreme ale vietii, prin indiferenta, prin instrainarea fata de Dumnezeu, prin nesfarsite conflicte sangeroase, ne apare ca fiind cea pe care o zugraveste cu tanguire regele si proorocul David ca: „vale a plangerii" (Ps. 83, 6). Iata pentru ce cuvintele ingerului: „Nu va temeti ! Ca, iata, va binevestesc voua bucurie mare" ne indeparteaza orice frica, orice neliniste, deoarece - continua ingerul cuvantul sau - „in cetatea lui David vi S-a nascut astazi Mantuitor, Care este Hristos, Domnul (Luca 2, 11). In aceasta sfanta incredintare isi au izvorul tresaltarile noastre de bucurie duhovniceasca. Talcuirile adanci si mantuitoare ale Sfintilor Parinti ne invata ca acum, la Nasterea Domnului, s-a unit cerul cu pamantul si a fost despartit timpul: cel dinaintea Nasterii lui Hristos si cel de dupa acest eveniment, timpul harului mantuitor, in care traim noi, timpul luminii celei neinserate. Intruparea Fiului Tatalui ceresc, de la Duhul Sfant si din Sfanta Fecioara Maria, este rodul iubirii lui Dumnezeu fata de noi si fata de lume, ca sa lumineze pe cele intunecate si sa adune pe cele risipite si instrainate. Deci, Mantuitorul Hristos Se naste ca sa ne mantuiasca. In aceasta lume a luminii si a harului trebuie sa vietuim in asa fel incat pe pamant sa fie ca in cer.


Cum sa nu ne bucuram, cand, iata, cu ochii mintii Il vedem in bratele Maicii Sale pe Mantuitorul Hristos, ca „Prunc tanar", cum este numit in cantarile Bisericii, „stralucirea slavei Tatalui si chipul fiintei Sale", cum Il zugraveste Sf. Ap. Pavel (Evrei 1,3). Prin descoperire dumnezeiasca, regele si proorocul David Il admira zicand: „Placut esti Tu in frumusete mai mult decat fiii oamenilor, har se revarsa pe buzele Tale" (Ps. 44, 2).

Iubiti frati si surori in Domnul,

Apropiindu-ne si noi in duh de „straina minune" a intruparii Fiului Celui Nascut din veci din Tatal, iar in lumea noastra ca Prunc dumnezeiesc din Preacurata Fecioara Maria, sa ne unim glasul cu cel al imnografului bisericesc, slavind impreuna cereasca iconomie a mantuirii noastre si glasuind: „Veniti sa ne bucuram intru Domnul, povestind taina ce este de fata. Caci Chipul cel neschimbat al Tatalui, Pecetea vesniciei Lui, infatisare de rob primeste, iesind din Maica ce nu stia de nunta, nesuferind schimbare: ca a ramas ce era, Dumnezeu adevarat fiind, si a luat ce nu era, om facandu-Se, din iubire de oameni". Din primele clipe ale venirii Sale pe lume, Iisus a fost intampinat cu potrivnicie, dupa cum scrie Sf. Ap. si Ev. Ioan: „Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit" (1, 11). Cea dintai primejdie asupra Pruncului Iisus a fost abatuta de catre vremelnicul si crudul rege Irod, care a poruncit, spre a-L prinde pe Prunc, sa fie macelariti si omorati mii de copii, in desarta asteptare de a se numara printre ei si Iisus.


Dar se cade sa luam aminte, iubitii mei frati si surori, spre cine s-a indreptat ucigatoarea ura a lui Irod, vrajmasul lui Dumnezeu. Spre nevinovatii prunci ai acelui tinut ! In timp ce sfintii ingeri au slavit cu intreaga oaste cereasca negraita coborare a lui Dumnezeu intre oameni, in acelasi timp Irod hotara omorarea „Domnului pacii” (Isaia 9, 5), ridicand totodata viata unei mari multimi de prunci. „La Nasterea Ta cea preacurata, Hristoase Dumnezeule – spune cantarea noastra bisericeasca – pruncii s-au facut intaia jertfa. Ca Irod, vrand sa Te prinda pe Tine, Cel nepipait de mana, n-a cunoscut ca aduce Tie o ceata de mucenici". Iata, deci, cum a primit Iisus de bunavoie, pentru noi, nu numai saracia si desavarsita smerenie, ci si conditia de permanent prigonit de catre cei invartosati cu inima, avand ca primi marturisitori ai dumnezeirii si mesianitatii Sale miile de prunci ucisi de Irod. Pe toti acesti prunci Biserica ii cinsteste ca pe primii ei martiri in ziua de 29 decembrie.
Cunoscand aceasta, vom intelege mai usor de ce in tot timpul lucrarii Sale mantuitoare printre oameni, Domnul nostru Iisus Hristos a pastrat cu iubire chipul pruncului, al copilului nevinovat, al tanarului, aratandu-ni-i staruitor pe acestia ca pe niste fiinte gingase, pretuindu-le inimile curate si bune, privindu-i cu iubire, inviindu-i si socotindu-i vrednici de a intra in imparatia lui Dumnezeu (Marcu 10, 15). Lor le ia apararea in fata celor care doreau sa-i alunge din templu pentru ca tulburau linistea, zicandu-le arhiereilor si carturarilor iudei: „Oare niciodata n-ati citit ca din gura pruncilor si a celor ce sug Si-a pregatit Dumnezeu lauda ?" (Matei 21, 16). Inchinandu-ne Pruncului Iisus, ne aratam totodata respectul si iubirea fata de orice prunc. Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu ne spune ca, atunci cand ucenicii certau pe cei ce aduceau copiii la Domnul, pentru a fi binecuvantati, „Iisus S-a suparat si le-a zis: „Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este imparatia lui Dumnezeu. Adevar va spun: Cel ce nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra in ea. Si luandu-i in brate, Si-a pus mainile pe ei si i-a binecuvantat” (Marcu 10, 14-16). „S-a mahnit", deci, Domnul cand a vazut ca pruncii sunt opriti sa vina la El, iar cand acestia s-au apropiat de El, i-a luat in brate, binecuvantandu-i ca un parinte duios si iubitor.


Fata de frumusetea acestui tablou zugravit de Sfantul Evanghelist Marcu, in ce triste si zguduitoare situatii ii intalnim astazi pe copiii strazii si pe cei din casele de copii, primavara vietii, unii dintre ei abandonati sau prigoniti de parintii lor! Cat de departe se afla un asemenea parinte fata de indatorirea lui paterna, stiind ca pana si vietuitoarele necuvantatoare isi ocrotesc odraslele! Iubindu-i si aparandu-le viata copiilor, Mantuitorul Hristos Se arata necrutator fata de cei ce se poarta cu asprime cu ei, le intuneca sau intineaza viata, nesocotesc dreptul lor sfant la bucuria vietii, desfigurandu-le chipul lor ingeresc, sau savarsesc pacatul strigator la cer, asemenea acelor mame care impiedica viata pruncilor. Pe unii ca acestia Mantuitorul Hristos ii mustra, zicand: „Iar celui ce-i va fi piatra de poticnire unuia din acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi daca si-ar lega de gat o piatra de moara si s-ar arunca in mare” (Marcu 9, 42).

Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare si
iubiti frati si surori in Domnul,

Nu fara adanc temei ne atrage Mantuitorul Iisus Hristos luarea aminte asupra raspunderii pe care o avem noi, fiii si slujitorii Bisericii Ortodoxe Romane, fata de starea copiilor fratilor nostri romani de acasa si de pretutindeni si, in general, de copiii lumii, care poarta in ei chipul lui Hristos. Copiii sunt coroana, bucuria si unitatea familiei, viitorul Bisericii, al tarii si chiar al lumii, in toata cuprinderea acestui cuvant, perpetuand si infrumusetand viata, care este darul suprem dumnezeiesc. Asadar, nu vom sti sa pretuim si sa ocrotim acest dar ceresc, revarsat in lume prin copii, atat timp cat nu vom intelege copilul ca fiind chipul cel mai ales cu care Dumnezeu, Creatorul a toate, a bucurat neamul omenesc. Mai mult inca, insusi Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-Se pentru mantuirea lumii, a luat smeritul chip de Prunc, identificandu-Se astfel cu toti pruncii din lume. De aceea ne si invata zicand: „Tot cel ce va primi in numele Meu pe unul din acesti copii, pe Mine Ma primeste; si cel ce Ma primeste pe Mine, nu pe Mine Ma primeste, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 37). Asa cum in fiecare sarman, in fiecare om bolnav sau intemnitat Se afla insusi Hristos, suferind tainic cu cel indurerat sau nedreptatit, la fel Se afla Domnul, in chip ascuns, in fiecare persoana. Asupra starii acestor copii, nefericiti si raniti sufleteste atat de devreme, trebuie sa ne aplecam cu o mai sincera si crestineasca iubire, stiind ca, deschizandu-le lor usa inimii si pe cea a caminului nostru, Ii deschidem si Il primim pe insusi Hristos o data cu ei. Cunoastem, iubitii mei, ca la Judecata din urma se vor prezenta toate popoarele cu slava lor (Apocalipsa 7, 9-10), iar Judecatorul cel drept va rasplati cu masura cu care noi i-am ajutat pe acesti prieteni ai Sai. Din slava popoarelor fac parte si pruncii prin credinta, bunatatea si vrednicia lor.

Iubiti credinciosi, frati si surori in Domnul,

In familia crestina unitatea si solidaritatea morala si sufleteasca sunt intotdeauna mai puternice cand copiilor dinlauntrul acesteia li se arata de catre parinti cinstirea si afectiunea datorate. Caci numai intr-o atmosfera de iubire, insuflata de credinta in Hristos, pot fi invatate si insusite de copii virtutile, singurele prin care ei pot deveni o binecuvantare pentru comunitate. Despre acest duh de iubire care trebuie sa domneasca in fiecare familie vorbeste atat de viu icoana Maicii Domnului purtand in brate pe Pruncul Iisus, icoana ce impodobeste atatea case de credinciosi ai Bisericii noastre. El este tinut in dreptul inimii de catre Sfanta Fecioara care, cu capul usor aplecat, are intotdeauna asternuta pe chip o expresie deopotriva blanda si mangaietoare, dar si usor ingrijorata pentru viata Sa primejduita, iar Dumnezeiescul Prunc raspunde si El Preacuratei Sale Maici cu o linistitoare si calda afectiune. Iata cat de mult si de nobil icoana Maicii cu Pruncul inraureste viata familiei si cum cinstirea cu evlavie a acestei binecunoscute icoane stabileste o legatura sufleteasca, trainica, intre mama si copil si intre cele doua figuri stralucitoare in aureola si cei ce o privesc in rugaciune smerita. Astfel sensibilizati, parintii vor fi veghetori atat asupra sanatatii si bunastarii trupesti a copiilor lor, cat mai ales asupra sanatatii lor sufletesti. Preocupat de cresterea sufleteasca a copiilor, Sfantul Ioan Gura de Aur staruie asupra datoriei parintilor si a noastra fata de copii, scriind: „Grija de cele lumesti si preferinta numai pentru bunurile pamantului ii fac pe parinti sa nu se ingrijeasca de copii si, o data cu aceasta, sa nu se ingrijeasca nici de sufletele lor. Acesti parinti sunt mai rai decat omoratorii de copii”.


Cu mahnire constatam ca si astazi mai exista astfel de parinti care, din diferite pricini, lipsiti de intelegere in familie, ii determina pe copii sa paraseasca familia si sa ia drumul foarte trist al strazii. Uneori, de la o varsta tot mai frageda, sunt expusi pericolelor, ajungand la pierzanie trupeasca si sufleteasca. Aceste stari dureroase vi le pun la inima, iubiti parinti slujitori, caci Iisus va cheama sa-L descoperiti in acesti ingeri ai lumii! Osteniti-va, rogu-va, pentru ei ca pentru propriii copii, dupa cum duhovniceste va sunt! Se stie cat de mare insemnatate are femeia-mama in viata neamului, a lumii in general, cand aceasta implineste cel mai sfant act, al nasterii de prunci. Biserica binecuvinteaza de mai bine de doua mii de ani, prin Taina Cununiei, tinerele familii, indatorate a-si implini chemarea lor sfanta, de a oferi Bisericii si neamului rodul iubirii si vietii lor ca pe o ofranda si dar din darul nepretuit al vietii de familie. Aberanta si pagubitoare este asa-zisa normalizare a ceea ce de la inceputul lumii este cunoscut ca anormal, sau asa-zisul drept al persoanei asupra planificarii nasterii, printr-o educatie imorala, care duce la situatia alarmanta a descresterii populatiei, asa cum se afirma ca se intampla cu noi, romanii, increstinati prin predica Sfantului Apostol Andrei.


Asadar, daca atat de grele sunt urmarile nepasarii fata de vitalitatea spirituala a familiei si a copiilor, fata de cresterea si educatia lor, in special, este firesc sa se simta si sa se vada mai mult implicarea noastra, a tuturor, dar si a autoritatilor de stat, spre a implini ceea ce se cuvine cat nu este prea tarziu. Pentru aceasta sfanta slujire a vietii, sa-L rugam in genunchi impreuna cu magii pe Pruncul Iisus, Viata lumii, avand chipul pruncilor nostri in ieslea modesta din Betleem, ca El sa ne reverse si noua in suflete o picatura din bucuria cea sfanta, adusa pe pamant prin Nasterea Sa. Inlaturand teama din inima noastra, sa pastram vie constiinta prezentei lui Dumnezeu in suflete, in familie, in tara noastra si in toata lumea, binecuvantand cununa noului an cu pace si intelegere. Din aceasta revarsare de lumina si bucurie sfanta, care izvorasc din Sarbatoarea Nasterii Domnului, va urez tuturor, iubiti parinti si frati crestini, de pe vatra noastra parinteasca si din toate departarile lumii, cu dragoste si pretuire, sarbatori fericite, pasind in anul 2004 cu noi nadejdi de impliniri duhovnicesti si sfintindu-va fiinta si familia din harul Iordanului, imbratisandu-va cu traditionala noastra urare:

SARBATORI FERICITE SI LA MULTI ANI !

Al vostru parinte duhovnicesc, pururi rugator catre Prea Sfanta Treime, Cea de o fiinta si nedespartita,

† TEOCTIST

ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITOROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE