PASTORALA LA SARBATOAREA NASTERII
DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
2001

 

INTRUPAREA DOMNULUI, INALTAREA FIRII OMENESTI

 

† TEOCTIST

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITOROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MOHANAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI, HAR SI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATAL,
IAR DE LA NOI, PARINTEASCA BINECUVANTARE

 

“Hristos Se naste, slaviti-L!
Hristos din ceruri, inampinati-L!
Hristos pe pamant, inaltati-va!”

(Sf. Grigorie Teologul)




 

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

De aproape doua milenii, Ziua Nasterii Domnului se sarbatoreste in toata lumea crestina, prilejuind o revarsare de simtaminte dintre cele mai felurite in modul in care crestii isi marturisesc evlavia si bucuria lor. Desi s-au adaugat atatea secole din clipa sfanta a venirii, in trup, printre noi, a Fiului celui vesnic al lui Dumnezeu, bucuria cereasca si linistea tainica ale acestui fapt unic, si mai presus de legile firii, coplesesc inimile crestinilor larg deschise pentru a primi talcul cantarii de lauda a ostirilor ingeresti: “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14). Slavoslovie prin care Cerul si pamantul praznuiesc coborarea lui Dumnezeu in sanul zidirii Sale, spre a o izbavi din stapanirea celui-rau si a innoi, invednicind-o din nou de darul fericirii vietii vesnicie.

Astazi, in mijlocul unor noi invaluiri lumesti, Biserica noastra Ortodoxa – care pastreaza in tezaurul ei mantuitor nu numai adevarata credinta si oranduielile lasate ei de Mantuitorul Hristos si Sfintii Apostoli, ci si duhul inceputurilor ei – continua sa calauzeasca an de an de fiii si fiicele sale spre limanul constiintei fiecaruia dintre noi, luminata de Duhul Sfant, incredintandu-ne ca Fiul lui Dumnezeu a venit intre noi sa ne inalte la slava Lui printr-o noua si duhovniceasca nastere a noastra. Printr-o asemenea impreuna-nastere are loc impartasirea fiecarui crestin dreptmaritor si ravnitor, de darurile ceresti ale unirii firii celei dumnezeiesti cu firea noastra omeneasca – fire cazuta, lipsita de slava cu care o impodobise Creatorul la inceput. Chipul acestei coborari a Dumnezeirii la starea noastra cea smerita, felul unirii firii dumnezeiesti cu firea umana imbolnavita de moarte, ii va fi pururea de neinteles scurtatoarei, dar marginitei si neputincioasei minti omenesti.

Sfantul Ioan Gura de Aur, talmacind dumnezeiasca Intrupare, scrie: “Ca a nascut Fecioara astazi, o stiu! Ca a nascut Dumnezeu mai presus de timp, o cred! Dar chipul nasterii am invatat sa-l cinstesc in tacere si am primit ca prin cuvinte sa nu-l iscodesc. Cand e vorba de Dumnezeu, nu trebuie sa cautam la firea lucrurilor, ci sa credem in puterea Celui ce le savarseste… Sa se cerceteze, dar, cele dupa fire, iar cele mai presus de fire sa se cinsteasca in tacere” 1.

Gandul la pogorarea Celui Preainalt printre oameni a inspaimantat pana si cugetul sfintilor prooroci ai Vechiului Testament, care, prin glasul lui Isaia, se minuneaza: “Daca ai rupe cerurile si Te-ai pleca, muntii s-ar cutremura! Ca un foc care arde… ca o valvataie care fierbe apa in clocot…” (63, 19; 64, 1). Numai asa isi puteau inchipui acei sfinti barbati din vremea Vechiului Testament ca Se poate arata Dumnezeu omenirii. Insa, venirea Fiului Sau la noi s-a petrecut in cea mai adanca tacere si in cel mai ascuns salas. Intelesul acestui fapt mi-l desluseste tot Sf. Ioan Gura de Aur, care scrie: “Cel Unul-Nascut mai inainte de veci, Cel nepipait, Cel curat, Cel netrupesc a intrat in trupul meu cel vazut si stricacios. Pentru ce? Pentru ca fiind vazut sa ma invete, si invatandu-ma sa ma povatuiasca spre ceea ce nu se vede. Pentru ca oamenii dau mai multa crezare ochiului decat auzului, pentru ca pun la indoiala ce nu vad; de aceea a indurat ca sa-L vedem cu trupul, ca sa risipeasca indoiala” 2.

Dar, spre a intelege acest adevar, iubitii mei, se cuvine sa ne curatim simtirile, sa ne straduim sa le pazim in pace si liniste, incat sa vedem cu ochii sufletului, asa cum a vazut si a cantat Sfantul Prooroc Isaia, cu sute de ani inainte de Nasterea Domnului, “ca Prunc S-a nascut noua, un Fiu S-a dat noua”, al Carui Nume este “Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie” (Isaia 9, 5).

Numai daca ne vom apropia astfel de taina acestei sarbatori vom intelege intr-adevar ca tinta intruparii Fiului lui Dumnezeu este “impacarea si comuniunea dintre Dumnezeu si om, pentru ca nu am fi putut primi… in nici un alt mod participarea la nestricaciune, daca nu ar fi venit El la noi. Caci daca nestricaciunea ar fi ramas nevazuta si imperceptibila, nu ne-ar fi fost de nici un folos. Dar, prin Intrupare s-a facut vazuta, pentru ca noi sa devenim partasi ai nemuririi”, asa cum iarasi ne invata Sf. Irineu de Lugdunum 3.

Asadar, sarbatoarea Nasterii Domnului este ziua in care noi, oamenii, am fost ridicati la partasia cea mai stransa cu Dumnezeierea, ziua in care dumnezeiasca fagaduinta a izbavirii noastre a inceput sa se implineasca. La aceasta sarbatoare, Il vedem pe Dumnezeu intrupat in smeritul si patimitorul nostru vesmant pamantesc, pentru ca sa ne imbrace intr-un alt vesmant, slavit, facand “ca inima noastra sa fie tron al harului divin” si ca fiecare dintre noi sa fie “inaltat la starea divina de fiu al lui Dumnezeu” 4.

Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare,
frati crestini,

Despre scopul nasterii Sale de la Duhul Sfant si din Sfanta si Pururea Fecioara Maria, Insusi Domnul ne invata, spunand: “Eu pentru aceasta M-am nascut si pentru aceasta am venit in lume: sa marturisesc pentru adevar…” (Ioan 18, 37).

Asadar, fara intruparea Fiului lui Dumnezeu, nu am fi cunoscut niciodata adevarul – acel adevar care singur ne poate salva si inalta, fiind, totodata, lumina spirituala, viata din belsug si inepuizabila, putere biruitoare asupra intunericului si a slujitorilor acestuia, dar si noima deplina a existentei. De aceea, invedereaza Sfanta Scriptura ca “ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de Sus, ca sa lumineze pe cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sa indrepte picioarele noastre pe calea pacii” (Luca 1, 78, 79). Vedeti, deci, fratii mei, ca adevarul descoperit noua de si in Mantuitorul Hristos este unicul adevar care are in sine puterea sa izbaveasca din amagirea uriasa cu care insala lumea vrajmasul cel de obste.

Daca n-ar fi avut aceasta forta eliberatoare adevarul adus lumiii acum aproape doua milenii, nu S-ar fi salasluit in trup omenesc, aidoma celui pe care il purtam noi, Facatorul-a-toate. Iar Adevar mantuitor, numim noi, cei care suntem chemati sa dam marturie despre El, pe Insusi Domnul Iisus Hristos si toata invatatura Sa, asa cum ne-a lasat-o El. De aceea, cei care adauga sau scot ceva din dumnezeiasca Scriptura a Noului Testament (v. Apoc. 22, 18, 19), rastalmacind-o din trufia nesocotirii interpretarii sanatoase date ei de Sfintii Parinti ai Bisericii, se dovedesc a fi – asa cum ne-a prevenit deja, chiar Domnul nostru – “proorocii mincinosi, care vin… in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori” (Matei 7, 15). Acestia, nu infrumusetarea sau insanatosirea firii omenesti o cauta, prin cultivarea virtutilor crestine, a iubirii curate de Dumnezeu si de aproapele, ci preamarirea de sine si dobandirea pentru ei insisi a celor stricacioase.

De aceea, iubitii mei, unde nu vom vedea smerenie neprefacuta si evlavioasa inchinare adusa Sfintei Treimi si nu vom auzi marturisirea limpede a Domnului Iisus Hristos ca singurul nostru Mantuitor si al lumii intregi, prin Biserica intemeiata de El, sa stim ca acolo adevar nu este, ci doar intunecare sufleteasca, inselaciune si moarte (v. I Ioan 2, 22, 23). Acest adevar se cuvine sa-l punem in chip deosebit la inima acum, la inceputul noului mileniu, cu atat mai mult cu cat vedem ca patimile omenesti n-au limite, iar omenirea devine tot mai neputincioasa in a le stapani si stavili. Asadar, credinta in Hristos nu este o simpla alegere sau o atitudine mostenita, ci ea inseamna asumarea libera a unei “raspunderi maxime” in fata Celui in care credem, pentru propria noastra conditie sufleteasca si morala, dar si pentru cea a semenilor nostri, ca si pentru starea intregii creatii.

A crede in Hristos inseamna astazi a te simti responsabil in toate, pentru toate si pentru toti, inseamna a fi gata de a “marturisi”, in orice imprejurari, “pentru adevar”, aratand lumii prin aceasta ca ai inteles cu adevarat de ce S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu pentru noi: anume, pentru a face cu putinta ca firea noastra umana, cea cazuta si patimasa, sa iasa de sub puterea pacatului si a mortii, primind ca dar al iubirii dumnezeiesti preschimbarea ei, prin harul divin cel necreat, si invrednicirea ei de Imparatia cerurilor.

Iubiti frati si surori in Domnul,

Doxologind Taina Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Care a luat chipul nostru si Se afla cu noi in Biserica Sa in vecii vecilor, prin lucrarile Duhului Sfant, Sf. Grigorie de Nazianz, Patriarhul Constantinopolului, ii indemna pe credinciosi in aceasta zi: “Hristos pe pamant, inaltati-va”. Daca Hristos este pe pamant ca un om desavarsit, este in acelasi timp Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, ca noi sa ne inaltam spre inaltimile trairii duhovnicesti, spre a vedea frumusetea fetei Lui celei de nepretuit. Cat de fericiti se cuvine sa fim noi, stiind ca Hristos este pe pamant, este printre noi si ni Se descopera in toata frumusetea Sa nu numai intru Sfintii Sai, ci si in chipul fiecarui semen al nostru. Stim ca El este pe pamant pentru a ne face framantatura noua, vase de cinste (II Tim. 2, 21), chivote ale Duhului Sfant (I Cor. 6, 19), fapturi omenesti dar, in acelasi timp, si purtatori de Dumnezeu.

Chemati la aceasta stare, noi trebuie sa indreptam gandurile si faptele noastre spre cer, spre Dumnezeu, spre implinirea faptelor de iubire crestina catre prietenii si fratii mai mici ai Mantuitorului Hristos (Mat. 25, 40). Acestia, care, impinsi de nefericirea lor, ne ies in cale neasteptate: chipuri plapande de copii ai strazii, tristi locuitori ai caselor de copii abandonati, ai orfelinatelor, saraci de toate varstele, bolnavii si batranii fara sprijin, toti poarta in ei chipul cel frumos al Pruncului Iisus. Sa nu privim indiferenti la degradarea familiei, la actele de violenta, la starea adanc intristatoare in care se afla o parte din tineretul nostru, prada pierzaniei trupesti si sufletesti. Deci numerosi preoti si credinciosi, cu sprijinul ierarhilor, se straduiesc sa intemeieze pe langa eparhii camine de batrani, orfelinate sau cantine si desi s-au organizat centre de asistenta sociala si alte forme de ajutorare a celor stramtorati – cum constatam cu bucurie din cele pe care ni le impartasesc chiar initiatorii lor -, totusi se impune, iubiti slujitori ai sfintelor altare, o mai mare implicare a noastra in faptele de ajutorare. Acestea ne inalta spre Dumnezeu, iar adeseori ne si apropie de semeni si de fratii nostri de alte credinte sau etnii. Tuturor va fac o frateasca si staruitoare chemare in slujirea “fratilor” spre a ne invrednici de cuvantul Sf. Apostol Pavel care ni se adreseaza: “Scrisoarea noastra sunteti voi, scrisa in inimile noastre, cunoscuta si citita de toti oamenii” (II Cor. 3, 2). Si ca indemn puternic intru zisa slujire a “fratilor”, acum la inceput de mileniu, sa avem si pilda celui ce ne-a slujit noua, ca neam, prin increstinarea strabunilor nostri, prin luminarea sufletelor lor si ale noastre cu lumina Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, adica pe Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei. Lui, celui dintai chemat dintre Apostolii Domnului, Sfantul Sinod al Bisericii noastre i-a proclamat de curand ziua de praznuire (30 noiembrie), drept sarbatoare nationala.

Iubitilor,

Acestea punandu-vi-le la inima si dorindu-va sa vi se umple sufletul de pacea cereasca si de bucuria ingereasca a sfintei zile a Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, va imbratisez cu parinteasca dragoste, rugand pe Pruncul Iisus sa va ajute sa umblati cu vrednicie inaintea Domnului, pentru ca intru toate sa-I fiti placuti, “aducand roada in toata lucrarea cea buna si sporind in cunoasterea lui Dumnezeu” (Col. 1, 10).

LA MULTI ANI!

Al vostru parinte duhovnicesc,
pururea rugator catre Prea Sfanta Treime pentru tot binele sufletesc si trupesc,

† TEOCTIST

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

NOTE BIBLIOGRAFICE

1. Cuvantari la praznice imparatesti, E.I.B.M.O., 2001, p. 25.
2. Ibidem, p. 26.
3. Sfantul Irineu de Lugdunum, Demonstratia propovaduirii apostolice, 31, E.I.B.M.O, 2001.
4. Sfantul Nicodim Aghioritul, Gradina darurilor. Talcuire la Cantarea Maicii Domnului, Bucuresti, 2000, p. 66.