PASTORALA LA SARBATOAREA NASTERII
DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
2001
INTRUPAREA DOMNULUI, INALTAREA FIRII
OMENESTI
† TEOCTIST
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITOROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MOHANAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI, HAR SI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATAL,
IAR DE LA NOI, PARINTEASCA BINECUVANTARE
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,
De aproape doua milenii, Ziua Nasterii
Domnului se sarbatoreste in toata lumea crestina, prilejuind o revarsare de
simtaminte dintre cele mai felurite in modul in care crestii isi marturisesc
evlavia si bucuria lor. Desi s-au adaugat atatea secole din clipa sfanta a
venirii, in trup, printre noi, a Fiului celui vesnic al lui Dumnezeu, bucuria
cereasca si linistea tainica ale acestui fapt unic, si mai presus de legile
firii, coplesesc inimile crestinilor larg deschise pentru a primi talcul
cantarii de lauda a ostirilor ingeresti: “Slava intru cei de sus lui
Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14).
Slavoslovie prin care Cerul si pamantul praznuiesc coborarea lui Dumnezeu in
sanul zidirii Sale, spre a o izbavi din stapanirea celui-rau si a innoi,
invednicind-o din nou de darul fericirii vietii vesnicie.
Astazi, in mijlocul unor noi invaluiri
lumesti, Biserica noastra Ortodoxa – care pastreaza in tezaurul ei mantuitor nu
numai adevarata credinta si oranduielile lasate ei de Mantuitorul Hristos si
Sfintii Apostoli, ci si duhul inceputurilor ei – continua sa calauzeasca an de
an de fiii si fiicele sale spre limanul constiintei fiecaruia dintre noi,
luminata de Duhul Sfant, incredintandu-ne ca Fiul lui Dumnezeu a venit intre
noi sa ne inalte la slava Lui printr-o noua si duhovniceasca nastere a noastra.
Printr-o asemenea impreuna-nastere are loc impartasirea fiecarui crestin
dreptmaritor si ravnitor, de darurile ceresti ale unirii firii celei
dumnezeiesti cu firea noastra omeneasca – fire cazuta, lipsita de slava cu care
o impodobise Creatorul la inceput. Chipul acestei coborari a Dumnezeirii la
starea noastra cea smerita, felul unirii firii dumnezeiesti cu firea umana
imbolnavita de moarte, ii va fi pururea de neinteles scurtatoarei, dar marginitei
si neputincioasei minti omenesti.
Sfantul Ioan Gura de Aur, talmacind
dumnezeiasca Intrupare, scrie: “Ca a nascut Fecioara astazi, o stiu! Ca a
nascut Dumnezeu mai presus de timp, o cred! Dar chipul nasterii am invatat sa-l
cinstesc in tacere si am primit ca prin cuvinte sa nu-l iscodesc. Cand e vorba
de Dumnezeu, nu trebuie sa cautam la firea lucrurilor, ci sa credem in puterea
Celui ce le savarseste… Sa se cerceteze, dar, cele dupa fire, iar cele mai
presus de fire sa se cinsteasca in tacere” 1.
Gandul la pogorarea Celui Preainalt
printre oameni a inspaimantat pana si cugetul sfintilor prooroci ai Vechiului
Testament, care, prin glasul lui Isaia, se minuneaza: “Daca ai rupe cerurile
si Te-ai pleca, muntii s-ar cutremura! Ca un foc care arde… ca o valvataie care
fierbe apa in clocot…” (63, 19; 64, 1). Numai asa isi puteau inchipui acei
sfinti barbati din vremea Vechiului Testament ca Se poate arata Dumnezeu
omenirii. Insa, venirea Fiului Sau la noi s-a petrecut in cea mai adanca tacere
si in cel mai ascuns salas. Intelesul acestui fapt mi-l desluseste tot Sf. Ioan
Gura de Aur, care scrie: “Cel Unul-Nascut mai inainte de veci, Cel nepipait,
Cel curat, Cel netrupesc a intrat in trupul meu cel vazut si stricacios. Pentru
ce? Pentru ca fiind vazut sa ma invete, si invatandu-ma sa ma povatuiasca spre
ceea ce nu se vede. Pentru ca oamenii dau mai multa crezare ochiului decat
auzului, pentru ca pun la indoiala ce nu vad; de aceea a indurat ca sa-L vedem
cu trupul, ca sa risipeasca indoiala” 2.
Dar, spre a intelege acest adevar,
iubitii mei, se cuvine sa ne curatim simtirile, sa ne straduim sa le pazim in
pace si liniste, incat sa vedem cu ochii sufletului, asa cum a vazut si a
cantat Sfantul Prooroc Isaia, cu sute de ani inainte de Nasterea Domnului, “ca
Prunc S-a nascut noua, un Fiu S-a dat noua”, al Carui Nume este “Dumnezeu
tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al veacului ce va sa fie” (Isaia 9,
5).
Numai daca ne vom apropia astfel de
taina acestei sarbatori vom intelege intr-adevar ca tinta intruparii Fiului lui
Dumnezeu este “impacarea si comuniunea dintre Dumnezeu si om, pentru ca nu am
fi putut primi… in nici un alt mod participarea la nestricaciune, daca nu ar fi
venit El la noi. Caci daca nestricaciunea ar fi ramas nevazuta si
imperceptibila, nu ne-ar fi fost de nici un folos. Dar, prin Intrupare s-a
facut vazuta, pentru ca noi sa devenim partasi ai nemuririi”, asa cum iarasi ne
invata Sf. Irineu de Lugdunum 3.
Asadar, sarbatoarea Nasterii Domnului
este ziua in care noi, oamenii, am fost ridicati la partasia cea mai stransa cu
Dumnezeierea, ziua in care dumnezeiasca fagaduinta a izbavirii noastre a
inceput sa se implineasca. La aceasta sarbatoare, Il vedem pe Dumnezeu intrupat
in smeritul si patimitorul nostru vesmant pamantesc, pentru ca sa ne imbrace intr-un
alt vesmant, slavit, facand “ca inima noastra sa fie tron al harului divin” si
ca fiecare dintre noi sa fie “inaltat la starea divina de fiu al lui Dumnezeu” 4.
Iubiti parinti slujitori ai sfintelor
altare,
frati crestini,
Despre scopul nasterii Sale de la Duhul
Sfant si din Sfanta si Pururea Fecioara Maria, Insusi Domnul ne invata,
spunand: “Eu pentru aceasta M-am nascut si pentru aceasta am venit in lume:
sa marturisesc pentru adevar…” (Ioan 18, 37).
Asadar, fara intruparea Fiului lui
Dumnezeu, nu am fi cunoscut niciodata adevarul – acel adevar care singur ne
poate salva si inalta, fiind, totodata, lumina spirituala, viata din belsug si
inepuizabila, putere biruitoare asupra intunericului si a slujitorilor
acestuia, dar si noima deplina a existentei. De aceea, invedereaza Sfanta
Scriptura ca “ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de Sus, ca sa lumineze pe
cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sa indrepte picioarele noastre
pe calea pacii” (Luca 1, 78, 79). Vedeti, deci, fratii mei, ca adevarul
descoperit noua de si in Mantuitorul Hristos este unicul adevar care are in
sine puterea sa izbaveasca din amagirea uriasa cu care insala lumea vrajmasul
cel de obste.
Daca n-ar fi avut aceasta forta
eliberatoare adevarul adus lumiii acum aproape doua milenii, nu S-ar fi
salasluit in trup omenesc, aidoma celui pe care il purtam noi,
Facatorul-a-toate. Iar Adevar mantuitor, numim noi, cei care suntem chemati sa
dam marturie despre El, pe Insusi Domnul Iisus Hristos si toata invatatura Sa,
asa cum ne-a lasat-o El. De aceea, cei care adauga sau scot ceva din
dumnezeiasca Scriptura a Noului Testament (v. Apoc. 22, 18, 19), rastalmacind-o
din trufia nesocotirii interpretarii sanatoase date ei de Sfintii Parinti ai
Bisericii, se dovedesc a fi – asa cum ne-a prevenit deja, chiar Domnul nostru –
“proorocii mincinosi, care vin… in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi
rapitori” (Matei 7, 15). Acestia, nu infrumusetarea sau insanatosirea firii
omenesti o cauta, prin cultivarea virtutilor crestine, a iubirii curate de
Dumnezeu si de aproapele, ci preamarirea de sine si dobandirea pentru ei insisi
a celor stricacioase.
De aceea, iubitii mei, unde nu vom vedea
smerenie neprefacuta si evlavioasa inchinare adusa Sfintei Treimi si nu vom
auzi marturisirea limpede a Domnului Iisus Hristos ca singurul nostru Mantuitor
si al lumii intregi, prin Biserica intemeiata de El, sa stim ca acolo adevar nu
este, ci doar intunecare sufleteasca, inselaciune si moarte (v. I Ioan 2, 22,
23). Acest adevar se cuvine sa-l punem in chip deosebit la inima acum, la
inceputul noului mileniu, cu atat mai mult cu cat vedem ca patimile omenesti
n-au limite, iar omenirea devine tot mai neputincioasa in a le stapani si
stavili. Asadar, credinta in Hristos nu este o simpla alegere sau o atitudine
mostenita, ci ea inseamna asumarea libera a unei “raspunderi maxime” in fata
Celui in care credem, pentru propria noastra conditie sufleteasca si morala,
dar si pentru cea a semenilor nostri, ca si pentru starea intregii creatii.
A crede in Hristos inseamna astazi a te
simti responsabil in toate, pentru toate si pentru toti, inseamna a fi gata de
a “marturisi”, in orice imprejurari, “pentru adevar”, aratand
lumii prin aceasta ca ai inteles cu adevarat de ce S-a intrupat Fiul lui
Dumnezeu pentru noi: anume, pentru a face cu putinta ca firea noastra umana,
cea cazuta si patimasa, sa iasa de sub puterea pacatului si a mortii, primind
ca dar al iubirii dumnezeiesti preschimbarea ei, prin harul divin cel necreat,
si invrednicirea ei de Imparatia cerurilor.
Iubiti frati si surori in Domnul,
Doxologind Taina Nasterii Domnului
nostru Iisus Hristos, Care a luat chipul nostru si Se afla cu noi in Biserica
Sa in vecii vecilor, prin lucrarile Duhului Sfant, Sf. Grigorie de Nazianz,
Patriarhul Constantinopolului, ii indemna pe credinciosi in aceasta zi:
“Hristos pe pamant, inaltati-va”. Daca Hristos este pe pamant ca un om
desavarsit, este in acelasi timp Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, ca noi
sa ne inaltam spre inaltimile trairii duhovnicesti, spre a vedea frumusetea
fetei Lui celei de nepretuit. Cat de fericiti se cuvine sa fim noi, stiind ca
Hristos este pe pamant, este printre noi si ni Se descopera in toata frumusetea
Sa nu numai intru Sfintii Sai, ci si in chipul fiecarui semen al nostru. Stim
ca El este pe pamant pentru a ne face framantatura noua, vase de cinste (II
Tim. 2, 21), chivote ale Duhului Sfant (I Cor. 6, 19), fapturi omenesti dar, in
acelasi timp, si purtatori de Dumnezeu.
Chemati la aceasta stare, noi trebuie sa
indreptam gandurile si faptele noastre spre cer, spre Dumnezeu, spre implinirea
faptelor de iubire crestina catre prietenii si fratii mai mici ai Mantuitorului
Hristos (Mat. 25, 40). Acestia, care, impinsi de nefericirea lor, ne ies in
cale neasteptate: chipuri plapande de copii ai strazii, tristi locuitori ai
caselor de copii abandonati, ai orfelinatelor, saraci de toate varstele,
bolnavii si batranii fara sprijin, toti poarta in ei chipul cel frumos al Pruncului
Iisus. Sa nu privim indiferenti la degradarea familiei, la actele de violenta,
la starea adanc intristatoare in care se afla o parte din tineretul nostru,
prada pierzaniei trupesti si sufletesti. Deci numerosi preoti si credinciosi,
cu sprijinul ierarhilor, se straduiesc sa intemeieze pe langa eparhii camine de
batrani, orfelinate sau cantine si desi s-au organizat centre de asistenta
sociala si alte forme de ajutorare a celor stramtorati – cum constatam cu
bucurie din cele pe care ni le impartasesc chiar initiatorii lor -, totusi se
impune, iubiti slujitori ai sfintelor altare, o mai mare implicare a noastra in
faptele de ajutorare. Acestea ne inalta spre Dumnezeu, iar adeseori ne si
apropie de semeni si de fratii nostri de alte credinte sau etnii. Tuturor va
fac o frateasca si staruitoare chemare in slujirea “fratilor” spre a ne
invrednici de cuvantul Sf. Apostol Pavel care ni se adreseaza: “Scrisoarea
noastra sunteti voi, scrisa in inimile noastre, cunoscuta si citita de toti
oamenii” (II Cor. 3, 2). Si ca indemn puternic intru zisa slujire a
“fratilor”, acum la inceput de mileniu, sa avem si pilda celui ce ne-a slujit
noua, ca neam, prin increstinarea strabunilor nostri, prin luminarea sufletelor
lor si ale noastre cu lumina Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, adica
pe Sfantul Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei. Lui, celui dintai chemat
dintre Apostolii Domnului, Sfantul Sinod al Bisericii noastre i-a proclamat de
curand ziua de praznuire (30 noiembrie), drept sarbatoare nationala.
Iubitilor,
Acestea punandu-vi-le la inima si
dorindu-va sa vi se umple sufletul de pacea cereasca si de bucuria ingereasca a
sfintei zile a Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, va imbratisez cu
parinteasca dragoste, rugand pe Pruncul Iisus sa va ajute sa umblati cu
vrednicie inaintea Domnului, pentru ca intru toate sa-I fiti placuti, “aducand
roada in toata lucrarea cea buna si sporind in cunoasterea lui Dumnezeu”
(Col. 1, 10).
LA MULTI ANI!
Al vostru parinte duhovnicesc,
pururea rugator catre Prea Sfanta Treime pentru tot binele sufletesc si
trupesc,
† TEOCTIST
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
NOTE BIBLIOGRAFICE
1. Cuvantari la praznice imparatesti, E.I.B.M.O., 2001, p. 25.
2. Ibidem, p. 26.
3. Sfantul Irineu de Lugdunum, Demonstratia propovaduirii apostolice,
31, E.I.B.M.O, 2001.
4. Sfantul Nicodim Aghioritul, Gradina darurilor. Talcuire la Cantarea
Maicii Domnului, Bucuresti, 2000, p. 66.