PASTORALA
LA SARBATOAREA INVIERII DOMNULUI
2005

 

† TEOCTIST

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI, HAR SI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATAL, IAR DE LA NOI,
PARINTEASCA BINECUVANTARE

 

"Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii. "
(Din Cantarile Invierii)




Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare,
Dreptmaritori crestini,

Aceasta inaltatoare chemare ne indreapta luarea-aminte ca Sfantul si Marele Post al Pastilor, insotit si de faptele iubirii crestine, constituie drumul de intoarcere a noastra prin pocainta la Tatal nostru cel Ceresc, din cel mai indelungat si dureros surghiun cel prin care am fost indepartati de la plinatatea si bucuria vietuirii paradisiace, de la fericita vedere a stralucirii luminii Fetei lui Dumnezeu. De aceea ne-am si rugat, cu smerenie, la inceputul acestei sfintite calatorii duhovnicesti: "Daruieste-ne si noua, nevrednicilor, Doamne, desfatarea postirii, precum lui Adam raiul, odinioara, si a ne indulci sufletul din toate poruncile Tale, Dumnezeul nostru, si a ne feri pururi de rodul pacatului, ca sa ajungem cu bucurie la patima Ta, cea de pe Crucea purtatoare de viata"(1). Ne este necesara aceasta "desfatare a postirii" si darul de "a ne indulci sufletul din toate poruncile" dumnezeiesti, intrucat stramosii neamului omenesc nu s-au invrednicit de bucuria ascultarii de Dumnezeu. Pe buna dreptate ne invata Sf. Vasile cel Mare ca: "Daca Eva ar fi postit si n-ar fi mancat din pom, n-am fi avut trebuinta de postul de acum"(2).

Dar, "lepadand harul de la Dumnezeu adauga Sfantul Chiril al Alexandriei si dezbracandu-se de bunatatile de la inceput, firea omului a fost aruncata din raiul desfatarii si preschimbata indata spre uraciune, aflandu-se de aici inainte ca una cazuta in stricaciune"(3).

Iubiti fii duhovnicesti,

"Vindecat-ai ranile mele, Stapane, ne spune sfintitul imnograf, fiind ranit si mainile Tale sangerandu-Ti, si, ca un Bun, m-ai indreptat, Doamne, sa umblu pe caile cele mantuitoare, strapungandu-Ti-se pe cruce picioarele, cu care incepatorii vietii, Adam si Eva, de demult, vazandu-Te umbland in rai, s-au ascuns"(4).

Acesta este pretul platit pentru vindecarea acestei stricaciuni si a mortii de catre Fiul lui Dumnezeu intrupat pentru noi si pentru a noastra mantuire, pentru ca omul launtric din fiecare, adica omul cel nepieritor din noi, izbavindu-se din robia patimilor si de orice stricaciune, sa poata umbla doar pe caile ce duc la mantuire.

Aceasta calatorie duhovniceasca a Luminatului Post al Pastilor ne calauzeste deci, an dupa an, la bucuria si lumina cea neinserata a Slavitei Invieri a Domnului. Dar o calatorie, un mers neincetat este insasi viata noastra in aceasta lume. Umbland pe acest drum al vietii, fiecaruia dintre noi ii este dat sa se intalneasca, in chip neasteptat, chiar cu Hristos cel Inviat. Acest adevar ni-l istoriseste Sfanta Evanghelie cand scrie cum S-a aratat Domnul dupa Sfanta Sa Inviere, la doi ucenici care mergeau spre un sat numit Emaus (Luca 24, 13), aflat nu departe de Ierusalim. Cei doi calatori, dintre care unul este pomenit cu numele sau - Cleopa, iar pe celalalt traditia sfanta il arata a fi insusi Sfantul Evanghelist Luca, autorul acestei relatari, faceau parte dintre cei "saptezeci" de ucenici alesi de Domnul, dupa alegerea celor doisprezece: „Iar dupa acestea, Domnul a ales alti saptezeci si i-a trimis doi cate doi inaintea fetei Sale" (Luca 10, 1).

In Duminica Invierii, cei doi ucenici mergeau spre Emaus plecand din Ierusalim, unde ceata Apostolilor si a celorlalti care urmasera Domnului era cuprinsa de adanca nedumerire si mahnire dupa rastignirea si punerea Lui in mormant, caci Domnul nu li Se aratase Apostolilor Sai dupa ce inviase. Apasati de aceeasi tristete, cei doi apostoli au vazut un strain care, „apropiindu-Se, mergea cu ei" (Luca 24, 15); "dar ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca" (v. 16), Iisus cel Inviat ramanand pentru ei doar un strain. La intrebarea Domnului cu privire la cele pe care le vorbeau ucenicii unul cu altul, "ei s-au oprit si erau tristi" (v. 17). Intr-adevar, intristat este pana in strafunduri sufletul oricarui om care nu L-a cunoscut sau recunoscut pe Hristos cel Inviat. Apoi, mirandu-se ca "strainul" parea sa nu cunoasca cele de curand petrecute in Ierusalim cu Iisus Nazarineanul, "profet puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si a intregului popor" (v. 19), cei doi i-au istorisit despre osandirea la moarte si rastignirea Celui in care isi pusesera nadejdea ca "avea sa izbaveasca pe Israel" (v. 21). Ba, mai mult, ei pomenesc si cele spuse despre Iisus de catre femeile Mironosite, care se dusesera in dimineata aceleiasi zile la mormant si vazusera "vedenie de ingeri care le-au spus ca Domnul este viu" (v. 23). Dar, nevazandu-L inviat ei insisi, cu propriii lor ochi, cei unsprezece ucenici si cei ce erau impreuna cu ei nu au crezut.

Felul in care au istorisit toate aceste evenimente sfinte, ii face vrednici pe cei doi ucenici, ca si pe ceilalti din Ierusalim, de dumnezeiasca mustrare a Domnului: "O, nepriceputilor si cu inima zabavnici a crede-n toate cate au spus profetii! Nu trebuia oare ca Hristos sa patimeasca aceasta si sa intre intru slava Sa?" (v. 25, 26). Apoi El le-a talcuit, "incepand de la Moise si de la toti profetii", din "toate Scripturile cele despre El" (v. 27). Cu toata claritatea acestei talmaciri, Luca si Cleopa nu-L recunosc inca pe Domnul cel Inviat. Apropiindu-se de Emaus, ucenicii L-au rugat staruitor pe "strain" sa ramana cu ei, pentru ca se insera. Si stand impreuna cu ei la masa, Domnul Iisus "luand painea a binecuvantat si, frangand, le-a dat Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; dar El li S-a facut nevazut" (v. 30, 31).

Iubitii mei, aceasta dumnezeiasca intalnire prin bogatia de intelesuri si invataturi pe care le cuprinde - a fost randuita de Sfanta noastra Biserica sa fie citita in a treia zi de Pasti, continuand sa limpezeasca adevarul Invierii din morti a Fiului lui Dumnezeu. Cei doi ucenici n-au putut sa recunoasca de la bun inceput pe Domnul cel Inviat, fiindca pentru ei, El era doar "Iisus Nazarineanul, profet puternic in fapta si cuvant", dar nu si Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, venit in lume pentru mantuirea intregii omeniri. Nevazand in faptul Rastignirii implinirea tuturor proorociilor mesianice ale Sfintei Scripturi, ei au pregetat sa creada in Invierea Domnului chiar si cand au auzit despre cele petrecute la mormant, de la Sfintele Femei purtatoare de mir. Nici macar dupa ce Domnul le-a talcuit cele scrise in Scripturi despre felul in care avea El sa patimeasca si sa intre in slava Sa, adica sa invie si sa se inalte la cer, nici atunci nu L-au putut recunoaste. Simtisera doar ca "ardea intru ei inima... cand le vorbea pe cale" (Luca 24, 32). Asadar, ajutandu-i sa creada mai profund si sa inteleaga sensul Sfintelor Scripturi despre Persoana si patimirea Sa mantuitoare, Domnul i-a impartasit intai cu dumnezeiescul cuvant.

Dar daca cei doi apostoli n-ar fi staruit ca "strainul" cu care calatorisera sa primeasca ospitalitatea lor, folosul li s-ar fi marginit numai la aceasta impartasire, necesara, dar nu deplina. Neindoielnic, din grija lor pentru Cel care ii insotise razbatea deja ascultarea poruncii de a privi, a primi si a odihni cu bunatate pe orice semen, fie el cunoscut sau strain. Daca inima nu li s-ar fi deschis in prezenta Domnului inca ascuns ochilor lor, poate ca El nu ar fi ramas cu ei. Iar atunci, nu s-ar mai fi desavarsit impartasirea lor si luminarea vederii lor sufletesti. Doar cand Domnul, "luand painea a binecuvantat si, frangand, le-a dat", atunci ei s-au impartasit deplin cu Hristos cel Euharistic, atunci L-au recunoscut.

Iubiti frati si surori in Domnul cel Inviat,

Iata ca Hristos cel Inviat este Mantuitorul cel Impreuna-Calator cu noi. Asa isi implineste El fagaduinta de a fi cu noi "in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20), ramanand intru "lumina cea neapropiata" (I Tim. 6, 16), dar si "apropiindu-Se" si mergand alaturi de noi pe caile atat de serpuitoare ale vietii noastre! Pentru a ne da seama de prezenta Lui, trebuie ca simtirile noastre, gandurile si inima sa fie curatite prin rugaciune si iubire. Se cuvine, de asemenea, ca ochii sufletului sa nu fie intinati de ura, indoiala si mandrie, rautate si dispret fata de cel de langa noi. Aceste podoabe sufletesti vor dezvalui vazului nostru launtric valoarea celor de langa noi, asa cum Luca si Cleopa L-au vazut pe Domnul cel Inviat. Dar intalnirea cu Domnul cel Inviat a insemnat si intalnirea cu Cuvantul cel Viu al lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, in care odihneste Duhul Sfant, precum odihneste si peste Fiul lui Dumnezeu Intrupat, cum s-a descoperit la Botezul Domnului in apa Iordanului (Matei 3, 16).

Astfel, Hristos Domnul va ramane un insotitor tainic al nostru, iubiti frati si surori, pe Care poate nu-L cunoastem totdeauna, intrucat nu zabovim staruitor sa-L cunoastem, sa-L vedem, sa-L auzim si sa fim cu El in "frangerea painii", intru pocainta si impartasirea cu Sfintele Taine, spre iertarea pacatelor si mostenirea vietii vesnice. Dar curatiei simtirilor prin post i se adauga implinirea voii si cuvantului lui Dumnezeu, a iubirii semenilor, a numerosilor Sai frati mai mici: "Adevar va spun, intrucat ati facut unuia dintr-acesti foarte mici frati ai Mei, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40), adica pruncilor, orfanilor, bolnavilor, celor din inchisori, cu care Se identifica, chiar si cu dusmanii si pacatosii iubitori de pocainta, dar atat de iubiti de El. O asemenea curatie a simtirilor noastre sufletesti si trupesti Insusi Domnul o va binecuvanta si ne va invrednici de cunoasterea Sa, ne va deschide ochii mintii si sufletului, stapaniti de dumnezeiescul dor de a-L primi in camara cea impodobita a sufletului nostru.

Pe de alta parte, dreptmaritori crestini, Sfintele Scripturi ne invata ca Domnul cel Inviat si Inaltat la cer ramane pururea cu noi. Si El ni Se arata prin orice semen, pe care noi, de cele mai multe ori, il vedem doar ca pe un simplu strain. Asa cum S-a descoperit celor doi apostoli pe drumul Emausului, tot asa El ni Se descopera prin orice strain pe care il intalnim neincetat, mai ales atunci cand aratam cat de reala si de vie ne este credinta si iubirea fata de El, fata de Biserica Lui si de semeni. Iar "strainul" care apare langa noi este Domnul, este fiecare faptura omeneasca pe care imprejurarile vietii o aduc in apropierea noastra sau chiar o fac sa aiba vitala nevoie de impreuna-patimirea si grija noastra binevoitoare. Indiferent de aspectul, starea si insusirile vazute ale unui om, cele dinlauntrul lui raman o taina, care nu se lumineaza decat in masura in care invatatura Domnului Hristos, vestita de mai bine de doua mii de ani in Biserica noastra, creeaza acea atmosfera de iubire sfanta, de incredere si jertfelnicie, de rugaciune si smerenie, in care orice semen, orice strain care ni se alatura calatoriei noastre spre Emausul descoperirilor celor mai presus de fire, orice necunoscut, este invaluit si el de aceeasi stralucire nepamanteasca a Invierii Domnului, este chemat si el la aceeasi nadejde a vietii vesnice (Tit 1,2).

Privind pe semenii din jurul nostru, precum si pe cei de maine, se cuvine sa ne gandim, iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare, ca noua si tuturor crestinilor ne revine sfanta indatorire de a raspandi precum sfintii nostri inaintasi din primele veacuri aluatul iubirii, generozitatii si nobletei evanghelice, pentru ca lumea aceasta sa nu ajunga o colectivitate in care oamenii sa se vada si sa se priveasca nepasatori, ca niste straini si concurenti in abuzuri, lacomie si nedreptati, aducatoare de dureri tuturor. Imputinarea iubirii celei sfinte aduce prabusirea omului in cel mai nemilos egoism si in cele mai pustiitoare patimi si distrugeri fara intoarcere, denaturand sensul vietii si primejduind intreaga Creatie.

Egoismul si lacomia inseamna desfigurarea spirituala a omului, stagnare si inchidere pacatoasa in sine, refuzul de a parcurge prin iubire de Dumnezeu si de semeni calea catre mantuire, calea catre semen. Patriarhii Vechiului Legamant, incepand cu Dreptul Avraam, au fost toti niste calatori care, pentru dobandirea patriei ceresti, a celor neschimbatoare, le-au parasit pe cele in care contemporanii lor isi gaseau placerea si siguranta, inaintand neincetat spre cele nepieritoare, prin ascultarea chemarii dumnezeiesti si implinirea poruncilor de Sus. A trai cu adevarat inseamna a calatori si a urca neintrerupt spre piscurile inundate de lumina si bucuria Invierii, spre descoperirea de la Emaus, care ne-a aratat ca: "Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8). In noul mileniu, care a inceput sub semnul cunoasterii popoarelor intre ele, a zidirii unei noi Europe, valoarea iubirii rastignite si inviate va face din toti si din toate temelia spirituala a lumii doritoare cu adevarat a unui cer nou de gandire si a unui pamant nou, de inflorire a vietii omenirii. In implinirea acestei sfinte nadejdi, sa cantam imnul Luminii si Invierii: "Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!" Cu parinteasca dragoste, va pun la inima aceste cuvinte de bucurie sfanta, spre a raspunde cu vrednicie Celui "Care ne-a mantuit si ne-a chemat cu chemare sfanta, nu dupa faptele noastre, ci potrivit planului Sau si harului dat noua intru Hristos Iisus... Cel ce a nimicit moartea si a adus la lumina viata si nemurirea" (II Tim. 1, 9, 10). Adresandu-va tuturor vestirea mantuitoare: Hristos a inviat! Adevarat a inviat!, va imbratisez cu parinteasca dragoste.

1. Triod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2000, p. 143.
2. Omilii si cuvantari, in col. P.S.B., vol. 17, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1986, p. 348.
3. Sfantul Chiril al Alexandriei, inchinarea si slujirea in duh si adevar, col. P.S.B., vol. 38, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1991, p. 22.
4. Octoih, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2003, p. 640.

Insemnare: La luminatul praznic imparatesc al Invierii Domnului, din acest an, le putem impartasi dreptmaritorilor fii ai Bisericii noastre Ortodoxe vestea ca, dupa indelungata peregrinare, s-a statornicit ca sfantul locas al Catedralei Mantuirii Neamului sa fie inaltat pe locul numit Dealul Arsenalului, in apropierea vechiului amplasament al Manastirii Mihai Voda.

† TEOCTIST

ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI,
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE