PASTORALA
LA SARBATOAREA INVIERII DOMNULUI
2003
TEOCTIST
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI, HAR SI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATAL, IAR DE LA NOI,
PARINTEASCA BINECUVANTARE
Iubitii mei fii si fiice duhovnicesti,
Cat este de sfant si prea luminat, cu
adevarat, acest Praznic de mantuire in care Lumina cea fara de ani, din
Mormant, tuturor a stralucit! Ridica imprejur ochii, Prea Sfanta noastra
Biserica, Maica cea duhovniceasca a poporului roman, si cu adanca si sfanta
duiosie priveste si vezi ca, iata, au venit si te inconjoara fiii si fiicele
tale ca niste faclii de Dumnezeu luminate, de la Apus si de la Miazanoapte, de
la Mare si de la Rasarit, urmand ingerilor purtatori de lumina si impreuna cu
acestia, intr-un glas marturisind, canta: "Astazi este mantuirea lumii,
fiindca a inviat Hristos, ca Cel Atotputernic, si tot neamul omenesc l-a
luminat, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata
daruindu-le!" Lumineaza-te si cu negraita bucurie, bucura-te si te
veseleste acum si in veci, ca slava Domnului peste noi, slujitorii si fiii tai,
a rasarit!
In aceasta aleasa si sfanta zi, Praznic
al praznicelor si Sarbatoare a sarbatorilor, Soarele cel mai inainte de soare,
Care a apus oarecand in Mormant, ca un Mire, minunat cu podoaba Invierii prea
frumos impodobit, dintre cei din veac adormiti S-a sculat si celor ce erau in
intuneric le-a stralucit lumina mantuirii. De aceea "lumina
mantuirii" nu este o metafora, ci desemneaza o realitate cu continut dumnezeiesc.
Necuprinse cu mintea sunt harurile ei si multe ii sunt numirile, dat fiind ca
lumina este Hristos, pe care "Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit
Lui nume care-i mai presus de orice nume" (Filipeni 2, 9). Cu adanca
evlavie si duhovniceasca bucurie pascala cerem cuvant Cuvantului sa continuam
firul gandului dumnezeiescului Apostol Pavel: "pentru cantru numele
lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si
al celor dedesubt" (Filipeni 2, 10). Cu adevarat El este lumina din
lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, slava Lui fiind "slava
Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar" (Ioan 1, 14) "si
din plinatatea Lui noi toti am primit si har pentru har" (vers. 16).
Aceasta lumina acum, la Sfanta Sa Inviere insemnandu-Se, peste noi straluceste,
in inima noastra, ca sa ne indulcim de frumusetea si bucuria Sa intru
impartasirea cu Trupul si Sangele Sau spre iertarea pacatelor si spre viata cea
vesnica.
Prea iubitii mei fii intru Hristos, Domnul Cel inviat,
Valoarea si trairea mantuitoarelor
adevaruri de credinta nu se cuvine sa le limitam numai la formele si traditiile
religioase, de altfel atat de frumoase si atat de bogate in invataminte si in
pastrarea comuniunii noastre de credinta. Acestea insa nu reduc si nu saracesc
maretia prea luminatei minuni a Invierii Domnului si nici nu restrang aceasta
Sarbatoare a sarbatorilor doar la o idee teoretica, deoarece Fiul lui Dumnezeu,
intrupandu-Se, a luat chipul nostru cel muritor, intrand astfel intr-o legatura
personala si reala cu fiecare dintre noi. Dar, iubiti frati, Invierea nu
trebuie sa ramana nici un fapt istoric indepartat de vremurile noastre,
petrecut "in timpul acela", sau numai un "eveniment"
bisericesc, atat de asteptat, ci se cuvine ca aceasta sarbatoare sa devina
pentru fiecare dintre noi o realitate vie, un nou fel de a fi si a gandi,
marturisind clipa de clipa ca noi in Hristos cel inviat "vietuim si ne
miscam si suntem" (Fapte 17, 28). Intr-o astfel de vietuire ajungem la
o asa de adanca familiaritate si unire duhovniceasca cu Hristos cel inviat,
incat impartasindu-ne prin Duhul Sfant din Lumina Lui, care se salasluieste in
adancul inimii noastre intr-aripate de dumnezeiescul dor, gustam tainic chiar
din aceasta viata din "hrana nemuririi", devenind noi insine lumina
intru Domnul. Dar, dupa cum lumina aceasta din lume nu este pentru toti la fel,
ci numai pentru cei care au ochii deschisi si se pot bucura fara nici o piedica
de trecerea soarelui pe bolta cerului, tot asa si "Soarele dreptatii",
Hristos, nu ofera tuturor stralucirea Lui, ci numai celor curati cu inima. Si
daca pentru cei ce nu pot vedea lumina soarelui de pe cer, aceasta situatie
inseamna o nesfarsita durere, cu cat va fi mai mare paguba pentru cel lipsit de
Lumina cea adevarata, care este Insusi Hristos?
Iata de ce, la acest Praznic
prealuminat, intampinam cu atata bucurie si nadejde chemarea Bisericii cand
auzim vestirea sfintitilor slujitori ai altarelor: "Veniti de primiti
lumina!". Ca sa primim aceasta lumina si sa devenim fii ai Luminii,
trebuie sa ne curatim simtirile ca sa vedem pe Hristos tuturor viata
stralucind, impodobindu-ne viata cu credinta si inima cu curatia, si impreuna
cu acestea sa implinim cuvantul Sf. Ap. si Ev. Ioan care scrie: "cel ce
iubeste pe fratele sau ramane in lumina" (I, 2, 10). Cat de minunat
iubirea, ca virtute suprema, uneste lumina cu sufletul si cat de rodnica se
arata a fi ea in viata noastra, incat face ca razele ei sa straluceasca in
lumina faptelor noastre! Ca martori si vestitori ai Invierii, suntem chemati sa
facem din lumina Invierii, lumina vietii noastre, impodobindu-ne viata cu
faptele izvoratoare de lumina a cugetului si a vointei, lucrand la innoirea
vietii, la biruinta adevarului si a dreptatii, la implinirea comuniunii de
gandire si de viata cu Hristos, Domnul nostru, si intre noi ca fii ai Invierii
si ai Bisericii Lui.
Sfintii si marii Parinti, cuvantatori de
Dumnezeu, invata ca in Mantuitorul Iisus Hristos, Cel inviat, se afla centrul,
cheia intelesului si sensul istoriei ca in Cel ce a fost, este si va fi,
intr-un vesnic prezent, in timpul creat de El si tinut prin pronia Sa. El, prin
jertfa si invatatura Sa, lumineaza mersul istoriei, ii da acesteia noutate si
dinamism, ferind-o de monotonia repetarii la nesfarsit a acelorasi evenimente si
o asaza pe planul superior al existentei, ajutand eforturile omului in urcusul
sau spre desavarsire si indumnezeire. Pentru aceasta, fiinta umana din toate
timpurile si locurile, indiferent de rasa sau neam, in profunzimea existentei
sale, traieste teama de intunericul mortii si, uneori deplin constient, iar
alteori mai mult dintr-un simt al vesniciei, se orienteaza spre valorile
nepieritoare ale Luminii vietii. Prin Invierea Sa, Fiul lui Dumnezeu pe cel
muritor il imbraca in podoaba nestricaciunii, aratandu-ne tuturor izvorul
vietii celei nestricacioase, la care Biserica nu inceteaza a chema toate
popoarele, spre bucuria unei vietuiri depline, glasuind: "Veniti sa bem
bautura noua, nu din piatra seaca facuta cu minuni, ci din Izvorul
nestricaciunii, cel izvorat din mormantul lui Hristos, prin care ne
intarim!" Acest dumnezeiesc Izvor al nestricaciunii "va schimba
trupul nostru de smerenie spre a-l face dupa chipul trupului Sau de slava"
(Filipeni 3, 21). Acest aspect al realitatii noastre de pe urma ne arata, pe de
o parte, ratiunea de a fi a existentei noastre, ca fiinte cu suflet si trup, si
menirea ei, iar, pe de alta parte, ne arata cum trebuie sa folosim valorile
acestei lumi in care traim. Credinciosul, purtator al luminii celei de Sus,
percepe si foloseste bunurile materiale ca posibilitate si mijloc de Dumnezeu
lasate pentru a transmite lumina dragostei catre semenii marginalizati, aflati
in suferinte, in lipsuri sau victime ale nedreptatilor sociale. Roadele unei
astfel de intelegeri se rasfrang binefacator si asupra creatiei lui Dumnezeu
natura, incredintata de El grijii omului, care are datoria sa o pastreze,
ferind-o de orice exploatare irationala si salbatica.
Dar, iubitii mei frati, lumina Invierii
imprima si valorilor noastre morale miscarea de iesire din hotarele a tot ce
este relativ, primind aureola transfiguratoare a vesniciei, investite cu
autoritate divina, adeverindu-se cantarea Sf. Pasti, auzita des in aceste
zile: "toate s-au umplut de lumina, si cerul, si pamantul, si cele
de dedesubt". Dorul neostoit al omului dupa lumina nu poate fi potolit
decat de Izvorul de lumina si de viata datator, Care este Hristos, "Lumina
lumii" (Ioan 8, 12). Apoi, setea de cunoastere a omului, daruita lui de
Creatorul sau, s-a manifestat si se manifesta in progresul cunoasterii
stiintifice si in izbanzile acesteia, ale tehnologiei si civilizatiei intr-o
crestere uimitoare. Dar toate cunostintele si orice talent si mai ales
stiintele care au ca obiect de cercetare fiinta umana, simt nevoia unor repere
morale precise. Astazi, mai mult ca oricand, realitatea faptelor din lumea
stiintei impune adevarul ca doar prin recunoasterea caracterului sacru al
vietii umane, vrednicii cercetatori ai bioeticii pot gasi reazemul necesar
dovedirii respectului fata de fiinta umana, de la zamislirea ei pana la moarte,
precum si justificarea responsabilitatii lor. Cel mai inalt sens al vietii
persoanei umane nu poate fi insa deslusit si implinit decat in lumina credintei
in Invierea lui Hristos.
Constientizarea valorii reale a persoanei
umane presupune si convingerea ca drepturile fundamentale ale omului isi au
sursa suprema tot in invatatura Mantuitorului Iisus Hristos. Stralucirea
Invierii Sale, caldura iubirii dumnezeiesti si lumina harului divin transforma
niste concepte, principii juridice si prevederi legale reci, in principii de
viata datatoare, concretizate in fapte ale iubirii, ale respectului, ale
iertarii, pentru ca "iubirea e plinirea Legii" (Romani 13,
10). De aici prioritatea si deschiderea spre dialog, spre chipul celui din
fata, atat de necesar in societate si in Biserica. Drepturile copilului,
drepturile femeii, drepturile omului in general, se regasesc in dreptul la
dragoste acordat acestuia de Dumnezeu inca de la crearea lui, drept consfintit
prin Patimile si Sangele lui Hristos si chezasuit prin Invierea Sa.
Experimentata personal si de toti
laolalta in duhul sobornicitatii Bisericii Ortodoxe, lumina Invierii, vestita,
exprimata, pastrata si traita de doua mii de ani, arata caile de renastere,
insanatosire, innoire adevarata si desavarsita in toate laturile vietii
obstesti. Lumina si invatatura Bisericii pot alunga din viata societatii marea
primejdie a necinstei, lacomiei generate de interesul egoist, patimas, aducator
de nedreptate si suferinte. Doar asa bunurile acestei lumi pot deveni
accesibile celor multi, in cea mai mare parte defavorizati, si distribuite
frateste. Stim cat de necesara este aceasta lumina a Invierii la temelia
familiei, la cresterea sufleteasca a copiilor si tinerilor, la limpezirea framantarilor
si cautarilor lor in viata, la fundamentarea culturii, a educatiei si a
formarii tineretului mai cu seama, spre a depasi si a invinge valurile veacului
acestuia, care pot rapi tinerilor cei mai frumosi ani, necesari implinirii
personalitatii lor. Sunt anii, cand pe tablele inimii lor trebuie sa scrie
adevarul apostolic ca numai "unde este Duhul Domnului, acolo este
libertate" (II Cor. 3, 17). Folosita astfel, libertatea va fi izvor de
munca, de formare a constiintei, in stare sa creeze valori pentru rodirea
binelui, adevarului, a dreptatii sociale, a pacii sufletesti, care se rasfrange
binefacator si asupra familiei si societatii.
Lumina Invierii Mantuitorului Iisus
Hristos a transfigurat valorile culturii clasice ca temelii la nasterea Europei
crestine, impodobindu-le insa cu nimbul netrecator al vesniciei. Civilizatia
continentului nostru a reinviat sub chipul cel mai nobil datorita luminii
Invierii, incat popoarele europene au cunoscut de-a lungul istoriei perioade de
sporire spirituala si materiala unice, inraurite fiind in fiinta lor de adierea
binefacatoare a adevarului Invierii lui Hristos. Aceeasi lumina a Invierii este
liantul sau "framantatura", cum se exprima Sf. Ap. Pavel, necesara
asezarii civilizatiei europene contemporane in continuitate si in deplina
fidelitate fata de propria ei identitate crestina.
Pe langa trecutul sau stralucit, demn de
Europa, pe langa tezaurul sau cultural si stiintific remarcabil, poporul roman,
singurul de origine latina si credinta ortodoxa, poate raspunde prin vredniciile
si evlavia fiilor lui chemarii de a sprijini Europa, in care sa se reaprinda
faclia unei "nadejdi vii" (I Petru 1, 3) in construirea unitatii si
identitatii ei, intemeiate pe credinta in Inviere. Cu smerenie se cuvine sa
multumim lui Dumnezeu ca noi, romanii, putem da marturie vie despre felul in
care acum, la inceputul celui de al III-lea mileniu crestin, traim cea mai
frumoasa sarbatoare, Pastile Domnului, Pastile. Ne implinim si de data aceasta
indatorirea sfanta de a adauga valorilor europene de cultura, civilizatie si
stiinta, pe cele crestine ortodoxe, exprimate in cultura noastra crestina, care
i-au adus Romaniei contemporane numele de "Gradina a Maicii
Domnului". Binecredinciosul nostru popor roman a urcat de nenumarate ori
in istoria lui Golgota vitregiilor si suferintelor, dar de fiecare data fortele
intunericului au fost biruite cu puterea stralucirii Invierii. Noi, cei de
acasa, ca si fratii si surorile noastre raspanditi in lume, traim in adancul
sufletului nostru, aparte, bucuria si stralucirea luminii Sfintelor Pasti, data
de specificul sufletului romanesc si de trasaturile culturii si civilizatiei
noastre crestine. Sa-L rugam pe Iisus Cel inviat sa fie pururi cu noi si sa ne
ajute sa pazim cu sfintenie specificul acestei frumuseti pascale, pe care sa o
afirmam prin graiul faptelor.
Iubitii mei frati si surori in Domnul,
Pastrand cu credinciosie mostenirea
noastra spirituala, sa marturisim si sa traim adevarul Invierii Domnului nostru
Iisus Hristos si sa vestim in fata lumii de astazi tot mai inrobita
secularizarii si lipsita de bucuria Invierii! "bunatatile Celui ce
ne-a chemat din intuneric la lumina Sa cea minunata" (I Petru 2, 9).
Sa ne invrednicim, astfel, a fi "impreuna-lucratori cu Dumnezeu"
(I Cor. 3, 9), Care ne lumineaza sufletul cu lumina Evangheliei slavei lui
Hristos (II Cor. 4, 4), si stralucind ca niste luminatori, sa tinem cu putere
"Cuvantul Vietii" (Filipeni 2, 16). De aceasta marturisire are
nevoie lumea acum, cand din indemnul celui-rau, care "de la inceput a
fost ucigator de oameni"(Ioan 8, 44), viata omenirii se afla in
primejdie, cazand prada mortii multi dintre semenii nostri. Asadar, sa nu
contenim a ne ruga Parintelui ceresc pentru ca vietile acestora sa fie salvate
prin incetarea cat mai grabnica a razboiului din Irak si asezarea pacii pe
temeliile dreptatii dumnezeiesti. Cu parinteasca dragoste, poposind acum in
mijlocul vostru, nu incetam a va pomeni in rugaciunile noastre, ca Tatal slavei
celei adevarate, Cel ce a impodobit ziua cu lumina cereasca, sa straluceasca in
inimile noastre lumina si caldura cea curata a cunoasterii si iubirii Sale,
spre lauda lui Hristos Domnul, Cel ce ne-a aratat si impartasit lumina prea
slavitei Sale Invieri.
Imbratisandu-va parinteste, va vestesc
tuturor adevarul mantuitor:
HRISTOS A INVIAT!
Al vostru parinte duhovnicesc,
pururi catre Prea Sfanta Treime rugator,
TEOCTIST
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE