PASTORALA
LA SARBATOAREA INVIERII DOMNULUI
2003

 

† TEOCTIST

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI, HAR SI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATAL, IAR DE LA NOI,
PARINTEASCA BINECUVANTARE

 

"Acum toate s-au umplut de lumina:
si cerul si pamantul si cele de dedesubt"
(Cantare a Invierii)




Iubitii mei fii si fiice duhovnicesti,

Cat este de sfant si prea luminat, cu adevarat, acest Praznic de mantuire in care Lumina cea fara de ani, din Mormant, tuturor a stralucit! Ridica imprejur ochii, Prea Sfanta noastra Biserica, Maica cea duhovniceasca a poporului roman, si cu adanca si sfanta duiosie priveste si vezi ca, iata, au venit si te inconjoara fiii si fiicele tale ca niste faclii de Dumnezeu luminate, de la Apus si de la Miazanoapte, de la Mare si de la Rasarit, urmand ingerilor purtatori de lumina si impreuna cu acestia, intr-un glas marturisind, canta: "Astazi este mantuirea lumii, fiindca a inviat Hristos, ca Cel Atotputernic, si tot neamul omenesc l-a luminat, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!" Lumineaza-te si cu negraita bucurie, bucura-te si te veseleste acum si in veci, ca slava Domnului peste noi, slujitorii si fiii tai, a rasarit!

In aceasta aleasa si sfanta zi, Praznic al praznicelor si Sarbatoare a sarbatorilor, Soarele cel mai inainte de soare, Care a apus oarecand in Mormant, ca un Mire, minunat cu podoaba Invierii prea frumos impodobit, dintre cei din veac adormiti S-a sculat si celor ce erau in intuneric le-a stralucit lumina mantuirii. De aceea "lumina mantuirii" nu este o metafora, ci desemneaza o realitate cu continut dumnezeiesc. Necuprinse cu mintea sunt harurile ei si multe ii sunt numirile, dat fiind ca lumina este Hristos, pe care "Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume care-i mai presus de orice nume" (Filipeni 2, 9). Cu adanca evlavie si duhovniceasca bucurie pascala cerem cuvant Cuvantului sa continuam firul gandului dumnezeiescului Apostol Pavel: "pentru ca’ntru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt" (Filipeni 2, 10). Cu adevarat El este lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, slava Lui fiind "slava Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar" (Ioan 1, 14) "si din plinatatea Lui noi toti am primit si har pentru har" (vers. 16). Aceasta lumina acum, la Sfanta Sa Inviere insemnandu-Se, peste noi straluceste, in inima noastra, ca sa ne indulcim de frumusetea si bucuria Sa intru impartasirea cu Trupul si Sangele Sau spre iertarea pacatelor si spre viata cea vesnica.

Prea iubitii mei fii intru Hristos, Domnul Cel inviat,

Valoarea si trairea mantuitoarelor adevaruri de credinta nu se cuvine sa le limitam numai la formele si traditiile religioase, de altfel atat de frumoase si atat de bogate in invataminte si in pastrarea comuniunii noastre de credinta. Acestea insa nu reduc si nu saracesc maretia prea luminatei minuni a Invierii Domnului si nici nu restrang aceasta Sarbatoare a sarbatorilor doar la o idee teoretica, deoarece Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-Se, a luat chipul nostru cel muritor, intrand astfel intr-o legatura personala si reala cu fiecare dintre noi. Dar, iubiti frati, Invierea nu trebuie sa ramana nici un fapt istoric indepartat de vremurile noastre, petrecut "in timpul acela", sau numai un "eveniment" bisericesc, atat de asteptat, ci se cuvine ca aceasta sarbatoare sa devina pentru fiecare dintre noi o realitate vie, un nou fel de a fi si a gandi, marturisind clipa de clipa ca noi in Hristos cel inviat "vietuim si ne miscam si suntem" (Fapte 17, 28). Intr-o astfel de vietuire ajungem la o asa de adanca familiaritate si unire duhovniceasca cu Hristos cel inviat, incat impartasindu-ne prin Duhul Sfant din Lumina Lui, care se salasluieste in adancul inimii noastre intr-aripate de dumnezeiescul dor, gustam tainic chiar din aceasta viata din "hrana nemuririi", devenind noi insine lumina intru Domnul. Dar, dupa cum lumina aceasta din lume nu este pentru toti la fel, ci numai pentru cei care au ochii deschisi si se pot bucura fara nici o piedica de trecerea soarelui pe bolta cerului, tot asa si "Soarele dreptatii", Hristos, nu ofera tuturor stralucirea Lui, ci numai celor curati cu inima. Si daca pentru cei ce nu pot vedea lumina soarelui de pe cer, aceasta situatie inseamna o nesfarsita durere, cu cat va fi mai mare paguba pentru cel lipsit de Lumina cea adevarata, care este Insusi Hristos?

Iata de ce, la acest Praznic prealuminat, intampinam cu atata bucurie si nadejde chemarea Bisericii cand auzim vestirea sfintitilor slujitori ai altarelor: "Veniti de primiti lumina!". Ca sa primim aceasta lumina si sa devenim fii ai Luminii, trebuie sa ne curatim simtirile ca sa vedem pe Hristos tuturor viata stralucind, impodobindu-ne viata cu credinta si inima cu curatia, si impreuna cu acestea sa implinim cuvantul Sf. Ap. si Ev. Ioan care scrie: "cel ce iubeste pe fratele sau ramane in lumina" (I, 2, 10). Cat de minunat iubirea, ca virtute suprema, uneste lumina cu sufletul si cat de rodnica se arata a fi ea in viata noastra, incat face ca razele ei sa straluceasca in lumina faptelor noastre! Ca martori si vestitori ai Invierii, suntem chemati sa facem din lumina Invierii, lumina vietii noastre, impodobindu-ne viata cu faptele izvoratoare de lumina a cugetului si a vointei, lucrand la innoirea vietii, la biruinta adevarului si a dreptatii, la implinirea comuniunii de gandire si de viata cu Hristos, Domnul nostru, si intre noi ca fii ai Invierii si ai Bisericii Lui.

Sfintii si marii Parinti, cuvantatori de Dumnezeu, invata ca in Mantuitorul Iisus Hristos, Cel inviat, se afla centrul, cheia intelesului si sensul istoriei ca in Cel ce a fost, este si va fi, intr-un vesnic prezent, in timpul creat de El si tinut prin pronia Sa. El, prin jertfa si invatatura Sa, lumineaza mersul istoriei, ii da acesteia noutate si dinamism, ferind-o de monotonia repetarii la nesfarsit a acelorasi evenimente si o asaza pe planul superior al existentei, ajutand eforturile omului in urcusul sau spre desavarsire si indumnezeire. Pentru aceasta, fiinta umana din toate timpurile si locurile, indiferent de rasa sau neam, in profunzimea existentei sale, traieste teama de intunericul mortii si, uneori deplin constient, iar alteori mai mult dintr-un simt al vesniciei, se orienteaza spre valorile nepieritoare ale Luminii vietii. Prin Invierea Sa, Fiul lui Dumnezeu pe cel muritor il imbraca in podoaba nestricaciunii, aratandu-ne tuturor izvorul vietii celei nestricacioase, la care Biserica nu inceteaza a chema toate popoarele, spre bucuria unei vietuiri depline, glasuind: "Veniti sa bem bautura noua, nu din piatra seaca facuta cu minuni, ci din Izvorul nestricaciunii, cel izvorat din mormantul lui Hristos, prin care ne intarim!" Acest dumnezeiesc Izvor al nestricaciunii "va schimba trupul nostru de smerenie spre a-l face dupa chipul trupului Sau de slava" (Filipeni 3, 21). Acest aspect al realitatii noastre de pe urma ne arata, pe de o parte, ratiunea de a fi a existentei noastre, ca fiinte cu suflet si trup, si menirea ei, iar, pe de alta parte, ne arata cum trebuie sa folosim valorile acestei lumi in care traim. Credinciosul, purtator al luminii celei de Sus, percepe si foloseste bunurile materiale ca posibilitate si mijloc de Dumnezeu lasate pentru a transmite lumina dragostei catre semenii marginalizati, aflati in suferinte, in lipsuri sau victime ale nedreptatilor sociale. Roadele unei astfel de intelegeri se rasfrang binefacator si asupra creatiei lui Dumnezeu – natura, incredintata de El grijii omului, care are datoria sa o pastreze, ferind-o de orice exploatare irationala si salbatica.

Dar, iubitii mei frati, lumina Invierii imprima si valorilor noastre morale miscarea de iesire din hotarele a tot ce este relativ, primind aureola transfiguratoare a vesniciei, investite cu autoritate divina, adeverindu-se cantarea Sf. Pasti, auzita des in aceste zile:  "toate s-au umplut de lumina, si cerul, si pamantul, si cele de dedesubt". Dorul neostoit al omului dupa lumina nu poate fi potolit decat de Izvorul de lumina si de viata datator, Care este Hristos, "Lumina lumii" (Ioan 8, 12). Apoi, setea de cunoastere a omului, daruita lui de Creatorul sau, s-a manifestat si se manifesta in progresul cunoasterii stiintifice si in izbanzile acesteia, ale tehnologiei si civilizatiei intr-o crestere uimitoare. Dar toate cunostintele si orice talent si mai ales stiintele care au ca obiect de cercetare fiinta umana, simt nevoia unor repere morale precise. Astazi, mai mult ca oricand, realitatea faptelor din lumea stiintei impune adevarul ca doar prin recunoasterea caracterului sacru al vietii umane, vrednicii cercetatori ai bioeticii pot gasi reazemul necesar dovedirii respectului fata de fiinta umana, de la zamislirea ei pana la moarte, precum si justificarea responsabilitatii lor. Cel mai inalt sens al vietii persoanei umane nu poate fi insa deslusit si implinit decat in lumina credintei in Invierea lui Hristos.

Constientizarea valorii reale a persoanei umane presupune si convingerea ca drepturile fundamentale ale omului isi au sursa suprema tot in invatatura Mantuitorului Iisus Hristos. Stralucirea Invierii Sale, caldura iubirii dumnezeiesti si lumina harului divin transforma niste concepte, principii juridice si prevederi legale reci, in principii de viata datatoare, concretizate in fapte ale iubirii, ale respectului, ale iertarii, pentru ca "iubirea e plinirea Legii" (Romani 13, 10). De aici prioritatea si deschiderea spre dialog, spre chipul celui din fata, atat de necesar in societate si in Biserica. Drepturile copilului, drepturile femeii, drepturile omului in general, se regasesc in dreptul la dragoste acordat acestuia de Dumnezeu inca de la crearea lui, drept consfintit prin Patimile si Sangele lui Hristos si chezasuit prin Invierea Sa.

Experimentata personal si de toti laolalta in duhul sobornicitatii Bisericii Ortodoxe, lumina Invierii, vestita, exprimata, pastrata si traita de doua mii de ani, arata caile de renastere, insanatosire, innoire adevarata si desavarsita in toate laturile vietii obstesti. Lumina si invatatura Bisericii pot alunga din viata societatii marea primejdie a necinstei, lacomiei generate de interesul egoist, patimas, aducator de nedreptate si suferinte. Doar asa bunurile acestei lumi pot deveni accesibile celor multi, in cea mai mare parte defavorizati, si distribuite frateste. Stim cat de necesara este aceasta lumina a Invierii la temelia familiei, la cresterea sufleteasca a copiilor si tinerilor, la limpezirea framantarilor si cautarilor lor in viata, la fundamentarea culturii, a educatiei si a formarii tineretului mai cu seama, spre a depasi si a invinge valurile veacului acestuia, care pot rapi tinerilor cei mai frumosi ani, necesari implinirii personalitatii lor. Sunt anii, cand pe tablele inimii lor trebuie sa scrie adevarul apostolic ca numai "unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (II Cor. 3, 17). Folosita astfel, libertatea va fi izvor de munca, de formare a constiintei, in stare sa creeze valori pentru rodirea binelui, adevarului, a dreptatii sociale, a pacii sufletesti, care se rasfrange binefacator si asupra familiei si societatii.

Lumina Invierii Mantuitorului Iisus Hristos a transfigurat valorile culturii clasice ca temelii la nasterea Europei crestine, impodobindu-le insa cu nimbul netrecator al vesniciei. Civilizatia continentului nostru a reinviat sub chipul cel mai nobil datorita luminii Invierii, incat popoarele europene au cunoscut de-a lungul istoriei perioade de sporire spirituala si materiala unice, inraurite fiind in fiinta lor de adierea binefacatoare a adevarului Invierii lui Hristos. Aceeasi lumina a Invierii este liantul sau "framantatura", cum se exprima Sf. Ap. Pavel, necesara asezarii civilizatiei europene contemporane in continuitate si in deplina fidelitate fata de propria ei identitate crestina.

Pe langa trecutul sau stralucit, demn de Europa, pe langa tezaurul sau cultural si stiintific remarcabil, poporul roman, singurul de origine latina si credinta ortodoxa, poate raspunde prin vredniciile si evlavia fiilor lui chemarii de a sprijini Europa, in care sa se reaprinda faclia unei "nadejdi vii" (I Petru 1, 3) in construirea unitatii si identitatii ei, intemeiate pe credinta in Inviere. Cu smerenie se cuvine sa multumim lui Dumnezeu ca noi, romanii, putem da marturie vie despre felul in care acum, la inceputul celui de al III-lea mileniu crestin, traim cea mai frumoasa sarbatoare, Pastile Domnului, Pastile. Ne implinim si de data aceasta indatorirea sfanta de a adauga valorilor europene de cultura, civilizatie si stiinta, pe cele crestine ortodoxe, exprimate in cultura noastra crestina, care i-au adus Romaniei contemporane numele de "Gradina a Maicii Domnului". Binecredinciosul nostru popor roman a urcat de nenumarate ori in istoria lui Golgota vitregiilor si suferintelor, dar de fiecare data fortele intunericului au fost biruite cu puterea stralucirii Invierii. Noi, cei de acasa, ca si fratii si surorile noastre raspanditi in lume, traim in adancul sufletului nostru, aparte, bucuria si stralucirea luminii Sfintelor Pasti, data de specificul sufletului romanesc si de trasaturile culturii si civilizatiei noastre crestine. Sa-L rugam pe Iisus Cel inviat sa fie pururi cu noi si sa ne ajute sa pazim cu sfintenie specificul acestei frumuseti pascale, pe care sa o afirmam prin graiul faptelor.

Iubitii mei frati si surori in Domnul,

Pastrand cu credinciosie mostenirea noastra spirituala, sa marturisim si sa traim adevarul Invierii Domnului nostru Iisus Hristos si sa vestim in fata lumii de astazi – tot mai inrobita secularizarii si lipsita de bucuria Invierii! – "bunatatile Celui ce ne-a chemat din intuneric la lumina Sa cea minunata" (I Petru 2, 9). Sa ne invrednicim, astfel, a fi "impreuna-lucratori cu Dumnezeu" (I Cor. 3, 9), Care ne lumineaza sufletul cu lumina Evangheliei slavei lui Hristos (II Cor. 4, 4), si stralucind ca niste luminatori, sa tinem cu putere "Cuvantul Vietii" (Filipeni 2, 16). De aceasta marturisire are nevoie lumea acum, cand din indemnul celui-rau, care "de la inceput a fost ucigator de oameni"(Ioan 8, 44), viata omenirii se afla in primejdie, cazand prada mortii multi dintre semenii nostri. Asadar, sa nu contenim a ne ruga Parintelui ceresc pentru ca vietile acestora sa fie salvate prin incetarea cat mai grabnica a razboiului din Irak si asezarea pacii pe temeliile dreptatii dumnezeiesti. Cu parinteasca dragoste, poposind acum in mijlocul vostru, nu incetam a va pomeni in rugaciunile noastre, ca Tatal slavei celei adevarate, Cel ce a impodobit ziua cu lumina cereasca, sa straluceasca in inimile noastre lumina si caldura cea curata a cunoasterii si iubirii Sale, spre lauda lui Hristos Domnul, Cel ce ne-a aratat si impartasit lumina prea slavitei Sale Invieri.

Imbratisandu-va parinteste, va vestesc tuturor adevarul mantuitor:

HRISTOS A INVIAT!

Al vostru parinte duhovnicesc,
pururi catre Prea Sfanta Treime rugator,

† TEOCTIST

ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE