PASTORALA
LA SARBATOAREA INVIERII DOMNULUI
2002

 

† TEOCTIST

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI, HAR SI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATAL, IAR DE LA NOI,
PARINTEASCA BINECUVANTARE

 

“Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.




Iubiti fii in Domnul Hristos,
Cel a treia zi inviat din morti,

In acest imn de biruinta a vietii asupra mortii, de eliberare pentru totdeauna a omului de moarte, se cuprinde intreaga invatatura a celei mai mari sarbatori crestine. Este imnul bucuriei celei de negrait, ca Hristos din moarte la viata ne-a scos pe noi, din intuneric la lumina si din robia pacatului si a mortii la libertate ne-a trecut, deschizandu-ne “calea cea noua si vie” a Imparatiei Sale (Evrei 10, 20). Desi acest imn al “Pastilor celor de taina, noi si sfinte”, cum canta Biserica in aceste zile pline de lumina cea neinserata, il auzim si il cantam de aproape doua mii de ani, acesta cu nimic nu si-a imputinat izvorul bucuriei, ci dimpotriva el improspateaza zborul nostru sufletesc spre dobandirea vechii vrednicii a nemuririi noastre, asa cum am fost ziditi de mana lui Dumnezeu.

Sa ne deschidem de aceea, iubitii mei frati si surori in Domnul, inimile pentru primirea norului de marturii cu care sfanta noastra Biserica intampina an de an aceasta Sarbatoare a sarbatorilor pe batranele si frumoasele noastre plaiuri romanesti. Incepand cu vestirea atat de clara si de vie a Sfintei Evanghelii, cu luminile din mainile dumneavoastra, cu ecoul clopotelor si cantarilor, care leaga pamantul de cer, totul confirma tainic adevarul invierii lui Hristos.

Invaluita in lumina invierii Domnului Hristos, intreaga noastra adunare devine in aceasta noapte un singur gand, o singura si deplina adeverire, in clipa cand raspundem: “Adevarat a inviat!”. Tuturor ni se vesteste de catre Inger Invierea, dar si fiecare in parte este patruns de acest adevar, devine in realitate martor al acestei coplesitoare minuni, asemenea celor doi apostoli si femeilor purtatoare de mir prezente la mormant, in ziua de Duminica dis-de-dimineata. Insasi Biserica, prin cantarile ei, ii imbratiseaza pe toti cei prezenti glasuind: “Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii”.

Dreptmaritori crestini,

Dupa cuviinta, asadar, sa laudam si noi Pastile cele vesnice, cu toti cei ce s-au facut partasi vesniciei lor, cu sfintii “biruitori ai fiarei” (Apoc. 15, 2), adevarate alaute ale Duhului Sfant, ca si martirii cei din neamul nostru pentru Hristos, Care cu harul Sau ne-a calauzit secole de-a randul in lumina Lui si ne-a invrednicit ca si la acest inceput de secol si mileniu sa-I fim recunoscatori, ca din moarte la viata ne-a trecut pe noi. Domnul a sfaramat incuietorile cele vesnice ale mortii, Domnul ne povatuieste cu puterea Sa, Domnul este taria si marirea noastra, ca mana Lui cea dreapta – Cuvantul si intelepciunea lui Dumnezeu – Si-a aratat puterea, zdrobind trufia vrajmasului.

Datori suntem sa cantam Domnului cantare noua de biruinta, pentru ca Pastile nu au ramas un fapt exterior noua, pierdut in negura istoriei, ci au o putere profund transfiguratoare asupra firii omenesti, in general, si asupra fiecarei persoane umane in special. Cerintele timpului si vremea in care traim ne incurajeaza ca din bogatia necurpinsa cu mintea si de neprins in cuvant a marii taine a Invierii sa alegem spre a impartasi dragostei voastre smerit gand despre perspectiva cu totul noua deschisa libertatii persoanei umane prin invierea Domnului nostru Iisus Hristos, “Pastile cele noi si sfinte”.

Libertatea, ca dar nepretuit oferit omului creat dupa chipul lui Dumnezeu, consta in posibilitatea de a gandi si actiona conform vointei lui Dumnezeu, devenita proprie si persoanei umane, si constituie un factor determinant in alegerea a ceea ce poate fi cu adevarat de folos vietii, acceptarea sistemului de valori la care ne raportam existenta si dreapta formulare a sensului sau a ratiunii de a trai. Numai prin invierea lui Hristos Dumnezeu, libertatea noastra a trecut din moarte la viata, fiind izbavita prin puterea Sfintei Cruci din starea de nehotarare, ambiguitate si inselaciune provocata de pacat si de patimi. Pacatul, ca rod al pierderii libertatii reale si instrainarii fapturii umane fata de harul dumnezeiesc, constituie cauza celei mai jalnice robii si morti a sufletului: moartea vadita in libertatea de a pacatui, adica in respingerea darului mantuirii celei intru Hristos, Care a osandit pacatul prin Crucea Sa.

De aceea, Dumnezeul nostru Cel de-oameni-iubitor a cautat indreptarea noastra, si pentru noi cu trupul patimire a rabdat, patimile noastre cele trupesti si sufletesti tamaduindu-le prin inaltarea Sa de bunavoie pe Cruce; El - Cel ce S-a pogoarat din cer – zapisul lui Adam pentru pacatul cel de demult l-a sters, a pironit faradelegile noastre pe Cruce si cu lemnul ei, mai luminat decat focul si mai arzator decat vapaia, a ars pacatele celor ce patimeau dintru inceput. Fericirea eliberarii de pacatuire se dobandeste prin imbracarea vesmantului celui luminat al Sfantului Botez si prin impreuna-patimirea cu Hristos, curatia astfel dobandita fiind sustinuta si pastrata numai prin dreapta folosire a libertatii cu care ne-a cinstit Creatorul nostru. Omorarea pacatului si a patimilor este totuna cu iesirea de sub tirania acelei false, asa-zise, libertati, care este orientata spre rau, si cu redobandirea capacitatii ziditoare de a alege si savarsi binele. Inviind Iisus, a fost zdrobita puterea incepatorului rautatii, a sarpelui amagitor, iar gura acestuia ce “umbla ca un leu racnind, cautand pe cine sa inghita” (I Petru 5, 8), a fost legata cu puterea dumnezeiasca a biruintei stapanirii lui Hristos. Ca o fireasca urmare, credinciosii, ca fii ai Bisericii, au scurtat jugul robiei sub care erau tinuti de cel viclean si au recastigat integritatea libertatii, dat fiind ca si ei au primit puterea de a zdrobi pe satana sub picioarele lor si de a calca “peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului” (Luca 10, 19).

Prin invierea Domnului, ne-a rasarit lumina lina a stralucirii sfintei slave, pe care El, adevaratul “Soare al dreptatii” (Maleahi 4, 2), a dus-o celor aflati in intunericul cel mai de jos. Din lumina cea pururea fiitoare, lumina Adevarului, Evanghelia Sa lumineaza si patrunde in fiinta umana; cel care se inchide in fata acestei lumini si se socoteste suficient siesi, stapan in chip absolut pe soarta sa si chiar a creatiei, de care poate dispune dupa bunul sau plac, isi pregateste astfel cu neostoita sete autodistrugerea, prin pervertirea si intrebuintarea gresita a libertatii. In iadul acestui haos, omul lipsit de lumina Evangheliei lui Hristos se zbate neputincios, fiind prada deceptiilor amare, dezechilibrelor interioare, dezbinarii launtrice si tristei prabusiri in tot felul de jalnice inrobiri, cu consecinte de multe ori catastrofale pe planul vietii familiale, sociale, si, in general, umane. Numai indreptarea privirilor sufletului spre lumina invierii lui Hristos ne ajuta sa evitam primejdia ratacirilor haotice prin intunericul iluziilor produse de falsa inselatoare libertate, exprimata sub presiunea secularizarii sau furisata prin tufisurile tendintelor de normalizare a anormalului, uneori cu intentia de legiferare a unor aberatii, cu riscul nimicirii familiei. Numai deschiderea si sensibilitatea valorilor transmise de mesajul Sfintelor Pasti, viata in Hristos, viata oferita de El “din belsug” (Ioan 10, 10), pot risipi umbrele iesite din abisul mortii. Doar aceasta deschidere ne poate indrepta spre varful celei mai inalte demnitati umane, unde libertatea primeste sens si consistenta. “Adevarul va va face liberi”, ne asigura Mantuitorul (Ioan 8, 32), pentru vesnicie, pentru ca El este si Adevarul, Care ramane in veac.

Viata este intru El (Ioan 1, 4), adica Duhul Sfant, Duhul Celui Ce a inviat pe Iisus din morti. Duhul ne calauzeste la tot adevarul si recreeaza atmosfera de desfatare spirituala din racoarea serii paradisiace (Fac. 3, 8). In El viaza si se misca in largul ei libertatea, pentru ca “Domnul insa este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Cor. 3. 3, 17).

Iubiti fii si fiice in Domnul,

In acelasi Duh Sfant, prin iubire, rugaciune si spirit de partasie cu aproapele nostru intru bucurie, sa folosim libertatea lucratoare in legaturi de iubire frateasca nu numai acum, in timpul sarbatorii Pastilor, ci avand-o ca pe o grija permanenta. Daca fara fapte credinta este moarta, libertatea neconcretizata in faptele Crucii si Invierii, rataceste ca un duh lipsit de carne si oase, ramanand o plasmuire a mintii nesincera cu sine. Faptuirea binelui – scopul unic constructiv al libertatii autentice – necesita relatii corespunzatoare cu cei de langa noi, pentru ca nu putem fi buni mentinandu-ne cu indaratnicie diabolica in egoismul urmaririi intereselor exclusiv proprii, in izolare individualista. Numai impreuna, ca fii ai aceluiasi Parinte ceresc, cunoastem nemijlocit trecerea din moarte la viata, intelegand ca in libertatea noastra suntem responsabili si coresponasbili pentru binele semenilor si al creatiei lui Dumnezeu.

In ciuda noianului de suferinte indurate de omenirea acestui inceput de secol, Iisus invie din mormant in fiecare an, in fiecare Duminica si in fiecare clipa, Biruitor desavarsit asupra mortii, si trage pe cei din adancul intunericului la viata si la lumina iubirii Sale. El ne cheama pe noi in primul rand, iubiti parinti si frati slujitori ai sfintelor altare, la “innoirea vietii” (Rom. 6, 4), spre a face ca darul libertatii sa rodeasca viata, sanatate si pace in sufletele celor pastoriti, care adeseori sunt cuprinsi de multime de sufeinte sufletesti si trupesti.

Zilnic avem prilejuri sa intalnim priviri rugatoare, maini intinse, trupuri incovoiate de povara grijilor si a necazurilor, asa cum odinioara se indreptau spre Mantuitorul Hristos. Copii orfani, copii ai strazii care si-au pierdut fericirea de a avea o mama; neputinciosi, cu lacrimi fierbinti pe chipurile lor nevinovate, toti acestia tanjesc dupa dragostea neimpartasita a parintilor care i-au parasit; tineri dezorientati si deseori inselati si rataciti, unii recurgand la amagitoarea si nimicitoarea placere a folosirii drogurilor, cauta o privire, un cuvant, un dreptar moral pentru viitorul lor; unii dintre acestia, victime ale prabusirii sufletesti si istoviti de loviturile crunte ale saraciei si marginalizarii, insetoseaza de cuvant si ajutor de imbarbatare; parinti uitati de fiii lor uneori, in caminele de batrani, cauta toiag al batranetelor, asteapta o raza de speranta de la noi.

Iubiti parinti slujitori,

Iubiti credinciosi si credincioase,

Ca slujitori si marturisitori ai Invierii lui Hristos se cuvine sa ne asumam cu mai multa grija aceasta chemare sfanta, stiind ca cei ce viaza in Hristos, trebuie sa nu mai vieze pentru ei, ci pentru Domnul (2 Cor. 5, 15). Din largul lumii ne sosesc neincetat intristatoare vesti despre suferintele semenilor nostri, incercati mai ales de calamitati naturale, de razboaie, foamete si boli, de pierderea nadejdii in buna reintocmire a vietilor lor, incercari de care nu a fost ocolit nici tinutul strabatut si iubit de Mantuitorul Hristos, adica Tara Sfanta, unde si noi, prin vrerea Celui Preainalt si ravna vrednicilor nostri inaintasi, avem inaltate sfinte altare inchinate Dumnezeului Celui in Treime laudat.

In fata multimii de dureri, lipsuri si temeri care ne inconjoara, si de aproape si de departe, noi, frati crestini, avem ca puternice arme de aparare rugaciunea – prin care chemam fierbinte milostivirea lui Dumnezeu asupra noastra si a intregii lumi – dar si lucrarea faptelor celor bune spre ajutorarea si mangaierea sufleteasca a tuturor celor ce tanjesc dupa ele. Caci, acesta este dorul cel mai mistuitor al orcarui crestin adevarat: ca prin dragoste jertfelnica sa ne impartasim cu totii din rodul nemuririi, rasarit din lemnul Sfintei Cruci, pomul vietii vesnice. In felul acesta se arata forta spirituala regeneratoare a libertatii persoanei ridicate din moartea egocentrismului – ce striveste pe aproapele nostru – la viata pentru binele acestuia, fara limite si fara discriminari, viata care trebuie dusa pana la a ne pune chiar sufletul pentru fratele nostru, asa cum Insusi Domnul ne invata: “Mai mare iubire decat aceasta nimeni nu are: sa-si puna cineva viata pentru prietenii sai” (Ioan 15, 13).

Facand astfel, izbaviti din stricaciune si “frica mortii” (Evrei 2, 15) prin harul Invierii, secera-vom spice de viata vesnica, intru bucurie, dobandind deplina libertate in Hristos Dumnezeu, Cel ce ne va duce impreuna cu El spre invierea vietii celei netrecatoare.

Cu aceste parintesti ganduri ma adresez acum dumneavoastra, spre a va face urari de tot binele cel de suflet ziditor, rugand cu smerenie pe Domnul Iisus Hristos, Cel a treia zi inviat din morti, sa reverse in sufletele si familiiile dumneavoastra bucuria, pacea, bunatatea, facerea de bine, curatia, care sunt “roada Duhului Sfant” (Gal. 5, 22), punandu-va la inima cuvantul Sfantului Apostol Pavel, “Iar daca Duhul Celui ce L-a inviat pe Iisus din morti locuieste in voi, Cel ce L-a inviat pe Hristos Iisus din morti va face vii si trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Sau Care locuieste in voi” (Rom. 8, 11).

Imbratisandu-va cu parinteasca dragoste si pretuire, va vestesc cu bucurie:

HRISTOS A INVIAT!

Al vostru parinte duhovnicesc pururea catre Prea Sfanta
Si de-viata-facatoarea Treime rugator,

† TEOCTIST

ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
SI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE